Web Analytics
scris miercuri, 03.06.2015

Bani de heroină de la BCCO pentru un flagrant

Procurorii DIICOT Pitești l-au trimis în judecată pe Marian Cosmin Ionescu aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Colibași, inculpat pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată. Denunțul a fost făcut în luna aprilie la DIICOT, denunţătorul furnizând informația că Marian Ionescu distribuia heroină către consumatori din Pitești și București, la prețul de 60 de lei o doză și 1.200 de lei – 5 grame de heroină.
În acel moment a fost autorizat un investigator sub acoperire, iar vânzătorul a căzut destul de repede în capcană vânzându-i acestuia 5 bile de heroină cu 250 de lei, iar câteva zile mai târziu, patru doze cu 200 de lei, banii provenind din fondurile speciale ale BCCO. Cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul suspectului au fost găsite patru folii conținând fragmente de heroină, mai multe seringi precum și o oglindă folosită la prizarea dozelor, probele fiind suficiente pentru trimiterea în judecată. A.C.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş n-a prins nimic la ofertă

Eclipsă totală în PSD Argeș. De lună, de soare, de vizibilitate. Deși Sorin Grindeanu a dat drumul la robinetul cu funcții și a umplut cada cu 20 de...

Din ediția tipărită