Polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română l-au reținut la Sibiu pe bărbatul care a atacat-o pe soția patronului de la Semiramis, Ovidiu Cristescu. Anchetatorii au făcut, marți, 26 mai a.c., percheziții la locuința suspectului, Dumitru Vasile Burcea, de 33 de ani, din Sibiu, care este recidivist. Poliţiştii l-au luat şi l-au adus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, unde a stat de vorbă cu procurorii timp de aproximativ cinci ore, dar suspectul nu a recunoscut fapta. Declaraţiile lui nu i-au convins pe procurori, care i-au dat acestuia o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Bărbatul din Sibiu a fost dus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. „Probele ADN găsite la fața locului corespund cu profilul acestuia. Deocamdată nu putem confirma sau infirma vreo variantă pentru că le luăm pe toate în calcul. Nu avem mobilul și deocamdată nu știm dacă are vreo legătură cu vreun membru al familiei. Vom continua cercetările şi vom vedea.” a precizat prim-procurorul Marius Ştefan de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. Suspectul va fi dus în cursul zilei de miercuri, 27 mai, în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
A.V.
Atac masiv cu drone la granița României! Mesaj RO-ALERT pentru Constanța
Atac masiv cu drone la granița României, în Ucraina. Autoritățile au emis un mesaj prin sistemul...
0 Comentarii