Web Analytics
scris luni, 28.11.2022

Corpul european de solidaritate – un program al UE destinat tinerilor care doresc să participe la acțiuni de voluntariat în diverse domenii

Corpul european de solidaritate este un program al UE destinat tinerilor care doresc să participe la activități de solidaritate în diverse domenii, de la ajutorarea persoanelor defavorizate, până la acțiuni în domeniul sănătății și al mediului, în întreaga UE și în afara granițelor sale.

Corpul european de solidaritate – un program al UE destinat tinerilor care doresc să participe la acțiuni de voluntariat în diverse domenii

Pornind de la Anul european al tineretului, cererea de propuneri urmărește să creeze mai multe oportunități de solidaritate pentru tineri, punând la dispoziție peste 142 de milioane EUR. Cererea va finanța activități de voluntariat, proiecte de solidaritate conduse de tineri, echipe de voluntariat în domenii cu prioritate ridicată, axate pe acordarea de ajutor persoanelor care fug din calea conflictelor armate și altor victime ale dezastrelor naturale sau nenaturale, precum și pe prevenirea, promovarea și sprijinul în domeniul sănătății și pe următoarea ediție a Corpului voluntar european de ajutor umanitar.

Prezenta cerere de propuneri oferă, de asemenea, participanților posibilitatea de a contribui la operațiunile de ajutor umanitar în întreaga lume. Cu ajutorul Corpului voluntar european de ajutor umanitar, se are în vedere dezvoltarea solidarității între organizațiile și voluntarii din statele membre, țările terțe asociate la program[i] și persoanele și comunitățile din afara Uniunii Europene. Prin urmare, primii voluntari vor fi mobilizați în proiecte pe tot cuprinsul globului.

Programul este deschis tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, în cazul activităților de solidaritate care abordează provocările societale, și celor cu vârste între 18 și 35 de ani, în cazul activităților de ajutor umanitar internațional.

Tinerii care doresc să participe la activitățile Corpului european de solidaritate trebuie să se înregistreze pe portalul Corpului european de solidaritate, unde pot căuta și găsi organizații care pun în aplicare proiecte. Grupurile de tineri înregistrați pe portalul Corpului european de solidaritate pot solicita finanțare și pentru proiecte de solidaritate conduse de ei înșiși.

Orice organism public sau privat poate solicita finanțare pentru a desfășura activități în cadrul programului „Corpul european de solidaritate” pe baza unei etichete de calitate, care certifică faptul că este în măsură să desfășoare activități de solidaritate de înaltă calitate în conformitate cu principiile, obiectivele și cerințele programului. Aceste organisme își pot prezenta candidatura cu ajutorul agențiilor naționale ale Corpului european de solidaritate, situate în toate statele membre ale UE și în toate țările terțe asociate la program, sau, în cazul acțiunilor centralizate, cu ajutorul Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Cererea de propuneri enumeră diferitele tipuri de acțiuni, criteriile lor de eligibilitate și termenele de depunere a candidaturilor.

*Citește și: Evolutia cursului valutar în 2022 și așteptările pentru 2023

*Citeștre și: Este oficial: Facturile la curent electric vor fi calculate în funcție de consumul lunar

*Citește și: Calinic este bucuros: Microcentrala Călugăriţa funcţionează cu turbinele turate la maximum

Corpul european de solidaritate funcționează ca program finanțat de UE din octombrie 2018, iar în perioada 2018-2020 a beneficiat de un buget operațional în valoare de 375,6 milioane EUR. Programul s-a bazat pe inițiativele anterioare ale UE în domeniul solidarității, urmărind să ofere un punct de acces unic organizațiilor active în sectorul solidarității și tinerilor care doresc să contribuie la societate în domeniile care contează cel mai mult pentru ei. Ca urmare a succesului inițiativei, Corpul european de solidaritate își va continua activitățile și în perioada 2021-2027 și le va extinde pentru a contribui la furnizarea de ajutor umanitar în întreaga lume. Bugetul total al programului „Corpul european de solidaritate” pentru perioada 2021-2027 se ridică la 1,009 miliarde EUR. Pe parcursul celor șapte ani ai săi, acest program al UE va permite unui număr de cel puțin 270 000 de tineri să participe la acțiuni de solidaritate.

Corpul european de solidaritate sprijină prioritățile politice ale UE și stimulează organizațiile și tinerii să se implice în proiecte prin:

  • promovarea incluziunii și a diversității, urmărind să le ofere tuturor tinerilor un acces egal la oportunitățile oferite de Corpul european de solidaritate;
  • sprijinirea unor proiecte și activități menite să protejeze, să conserve și să consolideze habitatele naturale și mediul, să sensibilizeze cu privire la durabilitatea mediului și să determine schimbări comportamentale;
  • contribuirea la tranziția digitală prin sprijinirea de proiecte și activități care urmăresc să consolideze competențele digitale, să promoveze alfabetizarea digitală și să dezvolte înțelegerea riscurilor și a oportunităților oferite de aceste tehnologii;
  • implicarea și responsabilizarea tinerilor, pentru ca aceștia să devină membrii activi ai societății și veritabili agenți ai schimbării.

Datorită flexibilității sale inerente, Corpul european de solidaritate s-a mobilizat rapid pentru a sprijini ucrainenii strămutați, în cooperare cu agențiile naționale. În 2022, solicitanții de proiecte au fost încurajați să includă activități legate de integrarea ucrainenilor strămutați, promovarea valorilor europene comune sau combaterea dezinformării și a știrilor false.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...