A fost trimis în judecată autorul celor cinci crime din Bascov
Procurorii, despre criminal: „Prin cruzimi se înţelege nu numai provocare de suferinţe fizice victimei, ci şi aspectul de ferocitate, ieşit din comun, cu care infractorul a săvârşit omorul”
Pe 17 noiembrie a.c., procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au finalizat urmărirea penală în dosarul crimei cu cinci victime de la Bascov, iar Viorel Letcan a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, în formă continuată, cu premeditare și prin cruzimi. Bărbatul este acuzat că, pe 8 și 9 august a.c., și-a ucis cu ferocitate fratele, mama, tatăl, sora și nepoata. Deși inculpatul are probleme psihice, o comisie medico-legală psihiatrică din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București a stabilit că acesta a avut discernământ atunci când și-a pus în acțiune planul diabolic.
A folosit, pe rând, o piatră de aproximativ 10 kg, ciocan și toporişcă
În rechizitoriu se precizează că, în urma unui plan bine stabilit, și-a ucis membrii familiei prin aplicarea de lovituri de mare intensitate în zona capului, în mod repetat. În data de 8 august şi-a ucis fratele cu o piatră de aproximativ 10 kg şi un ciocan, tatăl cu un ciocan şi o toporişcă și mama cu un ciocan, în intervalul orar 21:55-23:00. Și-a lăsat rudele fără suflare în casă și, a doua zi, în jurul orei 08:00, și-a ucis sora și nepoata de doar cinci ani cu un ciocan şi o toporişcă. Inculpatul a pus la cale şi un plan de scăpare, întrucât asupra sa, în pădure, au fost găsite alimente, haine de schimb și articole de igienă prin care şi-ar fi asigurat traiul zilnic.
Citește și A fost finalizată expertiza psihiatrică în cazul criminalului din Bascov
Unde se ascundea bărbatul
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a fost sesizat telefonic pe 9 august, în jurul orei 16:33. Când au intrat în curtea imobilului, oamenii legii au găsit o cărare de urme pe iarbă. „În stânga intrării în foișor se observă pe vegetația din curtea imobilului o cărare de urme, care se continuă pe lateralul estic al foișorului circa 20 metri, după care cărarea traversează un gard din beton pe un lăcaș corespunzător unei porți pietonale. În dreptul acestui lăcaș sunt depozitate mai multe scânduri din lemn peste care se află o plasă metalică îndoită de la circa 30 cm față de sol, peste care se poate face accesul în grădina de zarzavaturi a primului imobil. Cărarea de urme continuă circa 15 metri în forma unui arc de cerc, inițial către Est și, ulterior, către Nord, latură pe care se iese de pe proprietatea primului imobil printr-o poartă pietonală din lemn. În spatele proprietăților, cărarea de urme continuă pe albia unui pârâu, iar, după 50 metri, pe malul stâng a fost identificată o sacoșă din plastic multicoloră, inscripționată”, au descris procurorii.
Sacoșa a fost găsită de către agentul șef-principal care a intervenit primul la apelul 112. În sacoșă se aflau două spray-uri cu piper iritant-lacrimogen de 100 ml fiecare, desigilate; patru spray-uri cu piper iritant-lacrimogen de 50 ml fiecare, sigilate; mai multe cutii și recipiente de medicamente, două săpunuri, o foarfecă metalică, două aparate de ras și un set de lame, două unghiere, o forfecuță și o pilă de unghii.
De la sacoșa găsită, cărarea de urme se continua apoi prin pădure circa 30 metri, după care se pătrundea din nou în albia pârâului, către N-E, iar, după 50 metri, pe partea stângă, în vegetație au fost identificate alte sacoșe cu bunuri. Și tot acolo, pe sol, agentul-șef principal l-a găsit pe inculpat.
Citește și Criminalul de la Bascov a fost dus la Spitalul Penitenciar Mioveni
Și-a făcut bagajele și s-a ascuns în pădure. Ce a luat cu el
Lângă inculpat, oamenii legii au găsit patru genți/sacoșe care conțineau atât arme, cât și bunuri, majoritatea cu pete cu aspect de sânge. Astfel, o geantă de umăr tip bărbătesc, de culoare verde, din material textil, cu multiple pete de culoare brun-roșcată cu aspect de sânge, conținea bunuri de uz personal: două foarfeci metalice cu mânere din plastic, 10 cuttere de diferite culori și mărimi, 7 cuțite metalice, saci de gunoi din plastic, de 30 litri, de culoare verde, cu urme cu aspect de sânge, dar și carduri de sănătate pe numele victimelor. Au mai găsit o altă geantă de voiaj, de culoare gri, din material textil, cu multiple pete cu aspect de sânge pe toată suprafața genții, atât în interior, cât și în exterior. În interiorul genții se aflau: articole vestimentare, 2 cleşti metalici tip gură-de-lup, patru cuțite tip briceag, un toporaș metalic cu mâner din plastic. Pe suprafața mânerului și la extremitatea dintre mâner și partea metalică au fost identificate mai multe pete de culoare brun-roșcată, cu aspect de sânge. Au mai fost găsite hărți geografice și două caiete A5, respectiv A4, cu mai multe înscrisuri.
Au mai găsit o sacoșă multicoloră, din rafie, care conținea: un cort de dormit, două prelate, două suluri de hârtie igienică, două șepci, două cuțite metalice cu mâner din plastic. Majoritatea obiectelor prezentau pete de sânge. A mai fost găsită o sacoșă din material textil, de culoare albastră, cu bunuri de uz personal în interior.
Citește și Criminalul din Bascov a fost trimis în judecată. Ce arme a folosit
Cum au fost găsite cele cinci victime
Când au intrat în prima casă, polițiștii au găsit deschisă ușa de la prima cameră de pe partea stângă, fără urme de forțare, iar în pat se afla cadavrul mamei inculpatului. „La nivelul capului cadavrului se constată existența unor leziuni traumatice și a unei cantități însemnate de substanță brun-roșcată cu aspect de sânge parțial coagulat”. Pe hol, pe podea, a fost găsit cadavrul tatălui. „Cadavrul prezintă leziuni de violență doar la nivelul craniului”. Pe podeaua holului, lângă ușa de acces în baie, s-a găsit un spray cu tub de culoare neagră și cu urme aspect de sânge.
În dormitorul din partea dreaptă a holului, în partea stângă, pe fotoliu au găsit un telefon mobil și o piatră cu forme și dimensiuni neregulate, cu margini ascuțite, și cu picături. Au întors piatra și au constatat „că pe o suprafață extinsă este acoperită de substanță brun-roșcată cu aspect de sânge”. Lângă fotoliu, spre centrul camerei, în pat au găsit cadavrul fratelui inculpatului. „Cadavrul are legate membrele superioare cu două tipuri de bandă adezivă. La nivelul gambelor și gleznelor cadavrul are picioarele legate cu bandă adezivă tip scotch, capul cadavrului fiind înfășurat în proporție de 60% cu bandă adezivă tip scotch (..)”, descriu procurorii.
De pe aleea imobilului anterior, în partea dreaptă se află încă o casă, cu parter și etaj. Polițiștii au coborât treptele din beton. „Pătrunzând în dormitor, pe partea stângă este amplasat un pat pe care se află cadavrul unei femei (sora inculpatului, n. red.), iar vis-a-vis de ușa de acces – un pat central, pe care se află cadavrul unui copil (nepoata de doar cinci ani a inculpatului, n. red.)”.
Declaraţia inculpatului s-a potrivit întru totul cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, căci victimele au fost găsite exact în maniera descrisă de inculpat, dar şi cu rapoartele efectuate în urma analizării cadavrelor victimelor. „Conform rapoartelor de necropsie medico-legală, moartea victimelor a fost una violentă, datorată dilacerării şi hemoragiei cerebrale, consecinţă a unui traumatism acut cranio-cerebral”, regăsim în rechizitoriu.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică
Inculpatul a avut discernământ atunci când și-a pus în aplicare planul odios. „În cauză, faţă de inculpat a fost dispusă efectuarea unei expertize psihiatrice, iar, conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, inculpatul a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor social-negative ale faptei pentru care este cercetat şi în raport cu care discernământul a fost păstrat, diagnosticul acestuia neavând influenţă asupra capacităţii sale de a discerne sau a se stăpâni”, notează procurorii.
„Planul final a urmărit să-i prindă pe membrii de familie în situaţii vulnerabile, dormind sau luaţi prin surprindere”
Criminalul a premeditat masacrul: „Pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză se concluzionează că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, cu premeditare. În concret, din declaraţia inculpatului coroborată cu înscrisurile olograf găsite cu ocazia cercetării la faţa locului reiese că inculpatul a luat hotărârea de a-şi omorî membrii de familie în urmă cu mai mult timp şi în acest scop a pus la punct mai multe planuri de punere în aplicare a hotărârii. Planul final a urmărit să-i prindă pe membrii de familie în situaţii vulnerabile, dormind sau luaţi prin surprindere, astfel încât să minimalizeze şansele ca aceştia să riposteze”, regăsim în rechizitoriu.
De asemenea, inculpatul a aşteptat plecarea cumnatului, angajat la Spitalul Militar Pitești, înainte să le ucidă pe soția și fiica acestuia din urmă, tocmai pentru a evita o confruntare directă cu acesta. „Chiar şi ordinea şi modalitatea în care inculpatul a atacat victimele demonstrează faptul că acesta a plănuit fapta în cele mai mici detalii pentru a-şi asigura reuşita”, mai regăsim în rechizitoriu.
Procurorii au notat și ferocitatea inculpatului: „Prin cruzimi se înţelege nu numai provocare de suferinţe fizice victimei – suferinţe care, de cele mai multe ori, ar fi imposibil de stabilit – ci şi aspectul de ferocitate, ieşit din comun, cu care infractorul a săvârşit omorul, trezind în conştiinţa celor ce iau la cunoştinţă de această faptă un sentiment de oroare”.
Inculpatul a cooperat cu autoritățile
Cumnatul inculpatului s-a constituit parte civilă cu suma de 500.000 euro. Viorel Letcan se află în arest preventiv la Peniteniarul Mioveni. „Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine cooperantă, a recunoscut săvârşirea faptei și a colaborat cu organul de urmărire penală”, precizează procurorii. Instanța urmează să confiște bunurile care au fost folosite de inculpat la săvârşirea faptelor şi cele folosite pentru a-și asigura scăparea. În cauză nu au fost luate măsuri asiguratorii.
Cu soţia şi fiica ucise, Gh. Rusu se mai duce, din când în când, la casa din Bascov
Gheorghe Rusu, singurul supravieţuitor al crimelor multiple de la Bascov, îşi continuă viaţa, aşa cum poate, după ce şi-a dus la groapă tot ce avea mai scump: soţia şi fetiţa. Plus socrii și un cumnat. În acea noapte în care au avut loc ororile, el nu se afla acasă, la țară, ci la Piteşti; în oraș continua să meargă la muncă, la Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Ion Jianu”, și după pensionare.
Acum, locuiește tot în apartamentul din Pitești. Cam o dată pe săptămână, însă, ajunge şi la casa din Bascov. Nu poate altfel… Vecinii spun că stă două-trei ore prin curte, unde meştereşte câte ceva, apoi se întoarce la oraş. Îşi duce crucea, Doamne!
G. Lixandru
0 Comentarii