# Trei academicieni au poposit în trei oraşe voievodale
Un taifas cultural de talie internaţională a reunit săptămâna trecută trei academicieni şi personalităţi ale literaturii, muzicii şi artelor plastice! „Podul de reviste” a fost refăcut la Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeş, Domneşti şi Câmpulung pentru al patrulea an consecutiv, această iniţiativă a prezentării şi disputării publicaţiilor culturale devenind, în timp, o manifestare a „României Mari Culturale”.

„Acesta este primul an în care întâlnirile au avut loc în mai multe locuri şi timp de mai multe zile, am fost la Curtea de Argeş şi am ajuns la Câmpulung trecând prin Domneşti, căci şi domnitorii treceau pe acolo”, astfel a fost marcat periplul cultural de către academicianul Gheorghe Păun, redactorul şef al revistei „Curtea de la Argeş”, iniţiatorul „Podului de reviste” (denumire inspirată din zicerile academicianului Nicolae Dabija, şi el membru al manifestării artistice). Au fost zile în care „România Mare Culturală” a adus în atenţie reviste din Curtea de Argeş, Bucureşti, Câmpulung, Râmnicu Vâlcea, Chişinău (Moldova), Cernăuţi (Ucraina), Domneşti, Pancevo (Serbia), Domneşti şi Rucăr. Manifestările au inclus nu numai prezentarea revistelor, ci şi audiţii muzicale, expoziţii de carte şi vizitarea de obiective istorice, iar printre participanţi s-a aflat şi un alt academician, Alexandrina Cernov.
Următorul „Pod” va fi construit la toamnă, în Republica Moldova, la Suruceni.
C.I.B.



0 Comentarii