# „Dinamovistul era singurul care mă putea depăşi”. După Dudu Georgescu şi Rodion Cămătaru, Marin Radu II a fost, până în urmă cu o săptămână, fotbalistul care completa podiumul golgheterilor all-time din Liga 1. Cel supranumit Şarpe a fost depăşit de dinamovistul Ionel Dănciulescu în acest clasament, ocazie cu care Radu II l-a felicitat pe dinamovist. „Locul 3 pe care l-am ocupat ani de zile a fost o realizare profesională extraordinară, dar recordurile sunt făcute ca să fie bătute. Vreau să-l felicit pe Dănciulescu că a devenit cel de-al treilea marcator din toate timpurile. Merită să fie în acel clasament şi, cum încă este în activitate, sunt sigur că mă poate depăşi chiar cu mai multe goluri. Eu îi urez mult succes!”, a zis Radu II, care a adăugat că „nu prea mai văd pe cineva care ar putea să mă dea jos de pe locul 4. Atacanţii de azi sunt departe de ce am realizat eu. Singurul care putea să mă depăşească a fost Dănciulescu şi iată că a şi reuşit”. (M.I.)

Adrian Dulcea, selecţionerul României Under 19: „Speram, sincer, dar nu mă gândeam ca FC Argeş să aibă un început aşa de bun de campionat”
Cum comentați cele două meciuri amicale din Danemarca, cele cu Danemarca și Suedia, terminate cu...
0 Comentarii