Web Analytics

articol scris vineri, 14 octombrie 2022

Controverse în cazul Bulevardului „Pardon”: omisiunea Prefecturii şi explicaţia primăriţei Lasconi

Procesul prin care Prefectura a cerut anularea autorizației de construire emisă pentru lucrările de reabilitare la Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung își va avea un nou termen la finele acestei luni. Va fi a treia înfățișare în cauza în care încă se mai discută pe marginea unor cereri, neajungându-se la analizarea fondului problemei.

Bulevardul este la mijloc, pe laturile lui se ciondănesc primărița și liberalii. Iar acuzațiile reciproce au ajuns acum la subiectul amânării procesului. Elena Lasconi încă îl arată cu degetul pe prefect, liberalii din Câmpulung spun că cererile depuse de aceasta în instanță prelungesc inutil litigiul. Iar fiecare parte crede că are dreptate! Cu unele observații…

Din punct de vedere legal s-a subliniat de mai multe ori faptul că prefectul nu avea altceva de făcut decât să sesizeze instanța. Asta după ce Inspectoratul de Stat în Construcții i-a pus la dispoziție procesul verbal întocmit în urma controlului efectuat la Primăria Câmpulung, act prin care au fost indicate neregulile ce afectează autorizația de construire. Doar că un aspect al acțiunii în justiție ridică un semn de întrebare. Instituția Prefectului are calitatea de reclamant în procesul de anulare a autorizației de construire, iar primarul Câmpulungului este partea pârâtă.

Citește și Câmpulungul, în afara procesului pentru Bulevardul ”Pardon”

Luând în considerare alte cazuri asemănătoare, cele în care Prefectura a cerut anularea unui asemenea act, situația este diferită și astfel provoacă interpretări. Adică regula este ca în calitate de pârât să fie atât primarul localității, cât și localitatea și beneficiarii autorizației. În cazul bulevardului, din proces lipsește municipiul Câmpulung, aici având și calitatea de beneficiar al actului. Iar această lipsă a unei părți a provocat și reacția primăriței de a atrage municipiul în proces, fie cerând introducerea acestuia în cauză, fie folosind atribuțiile unui jurist al Primăriei de a formula cerere de intervenție din partea municipalității. Cu consecința prelungirii procesului!

O întrebare fără răspuns adresată Primăriei Câmpulung a fost aceea a motivului pentru care procesul verbal întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții nu a fost contestat. Fie formulând obiecțiuni imediate, ca în noul caz al controlului ce a vizat blocul social, fie atacându-l în instanță. Se vehiculează ideea lipsei de experiență a primăriței ca o cauză a lipsei de reacție, însă pe lângă Elena Lasconi se află juriștii Primăriei pe care ea îi alintă transmițând faptul că sunt suprasolicitați. Apoi, însăși primărița aruncă explicații ce dovedesc nu doar lipsa de experiență. Lasconi a spus că nu avea cum să atace în instanță procesul verbal al ISC-ului fiindcă este vorba de un proces verbal de constatare. Greșit! După cum se poate vedea în facsimil, procesul verbal este unul de control. Iar asemenea acte pot face obiectul unei cereri de anulare la Tribunal.
C.I. Butoiu

Citește și Lucrările la Bulevardul Pardon au fost oprite. Prefectul de Argeș: „Să lăsăm instanța să își spună cuvântul!”

Citește și Un restaurant celebru din Câmpulung se închide din cauza scandalului “Bulevardul Pardon”

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Când o ființă se dezice în mod fals de numele strămoșilor, trecând de la autohtonul Lăsconi la fițosul Lasconi, zice-se că a greșit notarul, acum cincizeci de ani (cam purie, deși nu pare, o apără boiala), ce ar mai fi de spus?. Mai cunosc un caz, Codăuși versus Codausi, cică din cauză că occidentalii nu utilizează diacritice).
    Câmpulungenii cred că se zgârâie pe ochi de necaz. Unde nu-i cap, vai de picioare!

    Răspuns

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Ministrul Energiei anunță un pact pe 10 direcții strategice: Investițiile în energie cer orizonturi de ani de zile

Ministrul energiei, Dumitru Chisăliță, a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că a pregătit PActul pentru Energie, conceput pe 10 direcții principale. […] Citește!

Premii uriașe la Loto, duminică, 8 noiembrie. Peste 3,47 milioane de lei la 6/49

Românii care își încearcă norocul la loterie au din nou șansa de a câștiga premii importante la tragerile programate duminică, […] Citește!

Peste 600.000 de oameni, fără curent electric după un atac al Rusiei în Ucraina

Un bombardament rusesc asupra infrastructurii energetice din regiunea Dnipropetrovsk, Ucraina, a provocat întreruperea alimentării cu energie electrică pentru peste 600.000 […] Citește!

Biblioteca dintr-un oraș din România s-a închis. Singura angajată și-a dat demisia

Biblioteca publică din Luduș, județul Mureș, și-a suspendat temporar activitatea după ce singura angajată rămasă și-a dat demisia. Situația îi […] Citește!

A vrut să intre în Poliție, dar a ajuns în arest: Candidatul prins cu dispozitive de copiat la Câmpina a fost reținut

Candidatul prins în timp ce încerca să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete