Web Analytics

articol scris joi, 13 octombrie 2022

Viorel Pătraşcu: „Dacă ar fi fost în viaţă şi s-ar fi hotărât să candideze pentru Cotroceni, l-aş fi votat”

Campania „O stradă şi un bust în Piteşti pentru Constantin Stroe”

„Jurnalul de Argeș” a inițiat, încă de anul trecut, o campanie în cinstea fostului director al Dacia, Constantin Stroe. Până acum, numeroase personalități și-au spus părerea despre necesitatea unei străzi și a unui bust în Pitești pentru regretatul Constantin Stroe.

În această ediție l-am invitat pe medicul și scriitorul Viorel Pătrașcu. „Pe dl. Constantin Stroe l-am cunoscut cu ani în urmă în diverse situații de protocol, dar și atunci când m-a contactat pentru a-i consulta și trata membri de familie. Sunt un bun cunoscător de oameni, prin profilul profesiunii, venind în contact cu foarte multă lume; pot spune că a avut multiple calități. Argeșul îi datorează foarte mult dacă ne gândim mai ales la privatizarea Dacia, dar și la felul în care s-a implicat la FC Argeș. Merită, deci, cu prisosință ca o stradă din Pitești să-i poarte numele. Sau, undeva, în zona centrală a orașului, să fie dezvelit un bust care să-l reprezinte. În penuria actuală de politicieni de anvergură, dacă ar fi fost în viață și și s-ar fi hotărât să candideze pentru Cotroceni, l-aș fi votat” – ne-a spus dr. Viorel Pătrașcu.

Citește și Dr. Filofteia Pally, cercetător ştiinţific: ”Personalitatea domnului Stroe merită chiar mai mult de atât”

Citește și Valeriu Mincă: „Strada Uzinei din Mioveni ar trebui să poarte numele domnului Constantin Stroe”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trei pisici născute în România, din nou printre cele mai frumoase din lume

Trei pisici născute în România au reușit performanța de a se califica în finala uneia dintre cele mai disputate ediții […] Citește!

Șofer prins băut la volanul unui microbuz cu 19 elevi și doi profesori. A rămas fără permis

Un șofer de 46 de ani a fost prins băut la volanul unui microbuz care transporta 19 elevi și două […] Citește!

Mobilizare de amploare în Caraș-Severin: un bărbat a furat o pușcă și 10 cartușe, iar polițiștii îl caută în pădure

Alertă în Caraș-Severin, după furtul unei arme de vânătoare și a 10 cartușe. Polițiștii îl caută pe suspect cu drone, […] Citește!

Un copil a rămas fără un deget la bazinul de înot din Ștefănești

Un incident șocant s-a petrecut marți seara, 27 octombrie, la un complex sportiv din Ștefănești. Un copil de zece ani […] Citește!

Miodrag Belodedici și Marius Niculae vin la Pitești pentru a se întâlni cu suporterii echipei naționale

Fanii Echipei Naționale vor avea ocazia să îi întâlnească pe doi dintre cei mai iubiți foști internaționali ai României, Miodrag […] Citește!

Corvinul Hunedoara – FC Argeş, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 16, în etapa a 14-a din SuperLiga

FC Argeş are două examene dificile în această săptămână. După jocul de astăzi, contra Coronei Braşov, din cadrul etapei a […] Citește!

Kylian Mbappe a pierdut 7.000.000 de euro

Kylian Mbappe (27 de ani) s-a trezit a doua zi după ce a ratat Balonul de Aur 2026, câștigat de […] Citește!

Mirel Rădoi, revenire în forță în SuperLiga!? „Preia o echipă de top!”

Prezent la „Profețiile lui Mitică”, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a lăsat de înțeles că Mirel Rădoi ar […] Citește!

Două bilete, o singură iubire: FC Argeș!

Pentru un suporter adevărat, un meci al lui FC Argeș nu înseamnă doar 90 de minute de fotbal. Înseamnă emoție, […] Citește!

Cupa României, miza uriaşă pentru granzii SuperLigii

Spre deosebire de sezoanele precedene, granzii SuperLigii pun mare preţ şi pe Cupa României. Reţeta financiară foarte interesantă vine datorită […] Citește!

Arsenal, eliminată rușinos din Cupa Ligii Angliei de o echipă din liga a patra!

Arsenal a suferit o eliminare neașteptată din optimile Cupei Ligii Angliei, după ce a fost învinsă de Fleetwood, formație din […] Citește!

Bogdan Andone, înainte de Corona Braşov – FC Argeş: „Victoria este vitală”

FC Argeș joacă miercuri, 28 octombrie, de la ora 15, pe Stadionul „Carpați” din Brașov, în etapa a doua a […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete