Web Analytics

articol scris vineri, 30 septembrie 2022

Ovidiu Chiru, comisar al OPC Argeş, a formulat denunţ împotriva unui jurist de la Finanţele Publice, care voia să îl mituiască

Luni, 26.09.2022, Ovidiu Chiru (foto), comisar al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, a formulat denunț la sediul Serviciului Județean Anticorupție Argeș, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

Concret, în cadrul unei acțiuni tematice în curs, angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a efectuat un control la un aparat de cafea deținut de o societate comercială, unde a constatat mai multe deficiențe și a chemat-o pe reprezentanta societății comerciale pentru a se prezenta la sediul OPC, precizându-i că aparatul va fi ridicat. Ulterior, angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a fost contactat de către soțul femeii, în repetate rânduri, care i-a solicitat să aplice un avertisment, fără măsura complementară de retragere a aparatelor, și să se întâlnească, lăsând să se înțeleagă că o să-i dea diferite foloase, nespecificate, pentru ajutorul dat. Tot luni, polițiștii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant a funcționarului public angajat la Finanțele Publice, imediat după ce acesta a oferit bunuri în valoare de peste 600 de lei, cu titlu de mită.

Citește și Ce se ştie şi, mai ales, ce nu se ştie despre noul şef al OPC Argeş

Citește și Dosarul „Mită la OPC Argeș” : Anticorupția i-a trimis in judecată pe cei doi inspectori acuzați de luare de mită

„A fost o acțiune tematică, nu a fost o sesizare!”, ne-a precizat Ovidiu Chiru, comisarul OPC care a formulat denunțul și care ne-a mai spus că, de vineri (n.red. - 25 septembrie), de când a avut loc acțiunea de control, a fost supus presiunilor unui angajat în cadrul Finanțelor Publice Argeș, soțul unei patroane. „M-a stresat efectiv, de enșpe mii de ori cu telefonul, să ne întâlnim. Eu nu am vrut să mă întâlnesc cu el. I-am zis să mă lase în pace, să vină soția să aplicăm ce e de aplicat. Voia să îi dau avertisment în loc de sancțiune și de retragerea aparatelor aflate în ultimul hal de mizerie. De vreo două ori m-a sunat pe telefonul instituției și de vreo opt ori pe al meu, vineri, sâmbătă, duminică, și luni dimineață. Luni după amiază, m-am întâlnit cu el”. Totul a fost filmat și înregistrat de polițiștii DGA și, potrivit informațiilor pe care am reușit să le obținem, bărbatul care a dat mită se numește Cătălin Cosma, jurist, fost angajat al Serviciului Juridic Finanțe, detașat la Registrul Persoane Fizice din cadrul Finanțelor Publice.

Citește și Violeta Nedelcu s-a reîntors la conducerea OPC Argeș

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Colet-surpriză din Spania, interceptat în Gorj. Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și alimente

Un colet expediat din Spania, care părea să conțină doar alimente și produse obișnuite, a dus la declanșarea unei intervenții […] Citește!

Iulian Tameş va da lovitura de începere a meciului FC Argeş – Dinamo

FC Argeș și Dinamo se întâlnesc vineri, 6 noiembrie, în etapa cu numărul 15 din Superliga. Partida este programată de […] Citește!

Poșta Română se transformă și în punct de colectare! Telefoanele și electronicele vechi vor putea fi predate în mii de oficii

Românii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, fără să mai […] Citește!

Ce decizie a luat Harry Kane

Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen. Atacantul englez și-a pus semnătura pe […] Citește!

Vești bune pentru șoferi: Autostrada A0 se apropie de finalizare. Când va fi gata legătura cu A1

Lucrările la unul dintre cele mai importante tronsoane ale Autostrăzii Bucureștiului, A0, au intrat în etapa finală, iar șoferii ar […] Citește!

Florin Prunea a numit jucătorul ”perfect” din SuperLiga: ”Este numărul 1”

Alaa Bellaarouch a ajuns la Dinamo în vară, sub formă de împrumut de la Braga, iar portarul marocan a impresionat […] Citește!

Prima de carieră didactică: Ministerul Educației prelungește termenul. Cine primește 1.500 de lei și pe ce pot fi cheltuiți banii

Ministerul Educației a anunțat prelungirea termenului pentru alimentarea cardurilor aferente primei de carieră didactică, o măsură care îi vizează pe […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete