Web Analytics
scris joi, 19.03.2015

Sorin Căprărescu, managerul BCMU Piteşti: „Scopul nostru în acest sezon este de a juca la anul din nou în cupele europene”

# Ce planuri aveţi pentru play-off pentru că sunteţi foarte aproape de a ajunge aici?
– Play-off-ul nu este încă sigur 100%, mai sunt etape de disputat şi se pot întâmpla foarte multe.
# Totuşi, dacă veţi accede în play-off vă gândiţi la finală?
– Este totuşi mult spus să ne gândim la finală. Întâi de toate trebuie să intrăm în play-off şi dacă intrăm, atunci vor fi o serie de cinci meciuri şi aici se poate întâmpla orice. Toate cele opt echipe care vor accede în play-off sunt echipe foarte bune, de valori apropiate. Ştim foarte bine că primele patru clasate au avantajul terenului propriu, un meci în plus în eventualitatea în care se va ajunge la al cincilea meci. Noi o să facem tot ce depinde de noi, de jucători, de staff-ul tehnic să reuşim să ne calificăm şi în semifinalele campionatului aşa cum am reuşit în semifinalele cupei.

„Este greu să-l păstrăm pe Ross, dar nu imposibil”

# Care sunt şansele de a-l păstra pe Ronald Ross şi în campionatul următor având în vedere că este cel mai în formă baschetbalist din România?
– Momentan noi suntem concentraţi pe meciurile care urmează, dar într-adevăr Ron este un jucător foarte bun şi nu duce lipsă de oferte. Este greu să-l păstrăm pe Ross, dar nu imposibil. Încă nu am început negocierile cu jucătorii pentru că suntem concentraţi la ceea ce avem de făcut.
# Când expiră contractul americanului cu Piteştiul?
– Ross are contract cu noi până în vara acestui an! Vom vedea însă ce vom face după terminarea sezonului regulat!

„Nu sunt probleme din punct de vedere financiar!”

# Ce ne puteţi spune despre buget?
– Bugetul este în continuare ca şi până acum, adică totul este în regulă din acest punct de vedere. Datorii la jucători nu sunt, suntem la zi cu plata tuturor salariilor, trebuie să virăm banii pe luna februarie conform contractelor. Nu sunt probleme din punct de vedere financiar! Jucătorii trebuie să se gândească la ceea ce au de făcut, trebuie să se gândească numai la baschet.
# Vă gândiţi la cupele europene?
– Scopul nostru în acest sezon este de a juca la anul din nou în cupele europene. Avem două trasee de unde putem realiza acest lucru de a juca în cupele europene, respectiv, Cupa României prin a o câştiga sau să jucăm finala de cupă, iar Ploieştiul să câştige campionatul pe de o parte şi o clasare bună în campionat pe de altă parte. Noi ne dorim foarte mult să jucăm din nou în cupele europene pentru că şi suporterii noştrii îşi doresc acest lucru, să vadă meciuri importante, meciuri cu echipe bune din Europa. Să sperăm că vom reuşi acest lucru şi să-i bucurăm din nou pe suporterii noştri cu încă o participare în cupele europene.
# Putem vorbi în viitorul apropiat despre transferuri de jucători şi bineînţeles despre plecări?
– Este devreme să vorbim despre transferuri! Vom vedea pe ce poziţie a clasamentului vom termina, o să tragem o linie şi o să analizăm parcursul din acest sezon după care vom vedea ce vom face pentru sezonul următor. Încă nu putem lansa discuţii despre plecări sau veniri de jucători pentru că nu este normal! Momentan rămânem cu aceeaşi jucători şi ne vom concentra pe meciurile care urmează.

„În perioada în care am fost angajat al Poliţiei Locale mi-am exercitat atribuţiile de serviciu”

# În altă ordine de idei, vă întreb cum comentaţi faptul că aţi fost angajat la Poliţia Locală Piteşti şi că DNA-ul a făcut nişte verificări vizavi de nişte angajări dubioase, iar numele dvs apare în acest dosar?
– Nu discut despre asta, nu e treaba mea! Este problema instituţiei să analizeze problema! Nu pot să comentez nimic despre acest subiect!
# Aţi fost cumva chemat la audieri, la DNA?
– Nu am fost chemat la DNA! Eu nu mai sunt angajat la Poliţia Locală de anul trecut, iar ceea ce pot spune este că în perioada în care am fost angajat al Poliţiei Locale mi-am exercitat atribuţiile de serviciu şi atât. Când eram plecat în deplasare cu echipa mă duceam şi îmi recuperam toate orele etc. Deci, nu sunt probleme din acest punct de vedere! Nu văd care este legătura între calitatea mea de manager al echipei de baschet şi cea de fost angajat al Poliţiei Locale!
Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită