Web Analytics
scris joi, 08.09.2022

Valeriu Mincă: „Strada Uzinei din Mioveni ar trebui să poarte numele domnului Constantin Stroe”

Campania „O stradă şi un bust în Piteşti pentru Constantin Stroe”

”Jurnalul de Argeș” a inițiat, încă de anul trecut, o campanie în cinstea fostului director al Dacia, Constantin Stroe. Până acum, numeroase personalități și-au spus părerea despre necesitatea unei străzi și a unui bust în Pitești pentru regretatul Constantin Stroe.
În această ediție l-am invitat pe fostul comisar-șef al Gărzii Financiare Argeș Valeriu Mincă. ”Cred că, mai degrabă, strada Uzinei din Mioveni ar trebui să poarte numele domnului Constantin Stroe. Pentru că pașii dumnealui au fost pe această stradă. Sentimental și spațial, dl Stroe a fost legat de uzină și de Mioveni. Spațiul dumnealui de a crea a fost acolo și merită din acest punct de vedere recunoștința unui județ. Prin Dacia, Constantin Stroe nu aparține numai Piteștiului, ci cel puțin județului Argeș. Iar când spun acest lucru, am în vedere că Dacia e un brand național” – a declarat Valeriu Mincă.

Valeriu Mincă: „Strada Uzinei din Mioveni ar trebui să poarte numele domnului Constantin Stroe”

Citește și Ion Iordache, fost vicelider SAD: „Constantin Stroe a fost o mare personalitate, merită o stradă în Piteşti”

Citește și Nicolae Velcea: „Pentru mine, Constantin Stroe a fost mentor”


Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...