Web Analytics

articol scris joi, 11 august 2022

Lecţia de istorie. Asasinarea prim-ministrului Barbu Catargiu

01 cornel carp

Cine trece prin comuna Maia din județul Ialomița și merge în cimitirul bisericii la cavoul familiei Catargiu va vedea așezată o cruce mare de lemn, pe jumătate carbonizată. Este dovada unei povești din folclor care spune că, exact în ziua fatidică a asasinării lui Barbu Catargiu, soția sa făcea pregătirile pentru o masă boierească ce avea să fie în acea seară. Pe la prânz însă, pregătirile s-au oprit din cauza unei furtuni care s-a pornit din senin, iar pe la ora 18.00, exact când prim-ministrul era ucis, un trăsnet a doborât crucea de lemn de pe biserica satului. Era 8 iunie 1862.

Aparent, tânărul stat trecea printr-o perioadă fastă. La începutul anului 1862, Înalta Poartă cedase presiunii Marilor Puteri, acceptând unirea deplină a celor două principate, fără de care actul de la 24 ianuarie 1859 era mai mult decât caraghios. Drept urmare, la 22 ianuarie se formează primul guvern unic, iar două zile mai târziu, prima Adunare unică. Deși îi era adversar politic declarat, conservatorii deținând majoritatea în cameră, Cuza se vede nevoit să-l desemneze pe liderul acestora, Barbu Catargiu, ca prim-ministru. Între liberali și conservatori erau mari tensiuni, determinate de problema legii agrare și nu numai.

În plus, în oglindă, Barbu Catargiu era exact opusul lui Cuza: incoruptibil, dur, dar drept, de o cinste exemplară, vizionar, dar realist ca doctrină, iubitor al țării și al țăranului, căruia îi preamărea însușirile. La acest capitol mai este mult de lucrat la ideea că liberalii erau apărătorii țăranilor, în timp ce conservatorii îi asupreau. Fals. Acest aspect a ieșit în evidență în special odată cu Legea Agrară din 1864 elaborată de liberali, care a fost un eșec din multe puncte de vedere, dovadă fiind răscoalele care au urmat, în 1888 și 1907.
„Mărunt la trup, slab, bolnăvicios, privire sclipitoare, glas strident, surâs sardonic, impresiona pe toată lumea când urca la tribună. Lipsit de patimi, ducând o căsnicie perfectă” (Emanoil Hagi-Moscu, București. „Amintirile unui oraș”).

Citește și Lecţia de istorie. Alexandru Bogdan-Piteşti, regele escrocilor

Alex Mihai Stoenescu, în „Istoria loviturilor de stat în România”: „Barbu Catargiu a fost capul de serie al unei rase de oameni politici impecabili, responsabili și demni, orientați cultural și politic spre o integrare a țării noastre în circuitul european din poziția structurilor sociale stabile și a pragmatismului economic. Barbu Catargiu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Petre P. Carp, Titu Maiorescu au fost românii spiritualității germanice, aducătoare de ordine, justiție, capitalism dezvoltat, naționalism robust. Exact ceea ce căuta națiunea română de un veac și jumătate”.

Suficiente argumente pentru a fi îndepărtat, fie și printr-un asasinat mârșav. Culpabilități există de la Cuza în jos. Faptul cel mai evident a fost că nu s-a vrut să se afle adevărul. S-a mers pe mușamalizări, de cele mai multe ori trase de păr. Unele dintre ele ridicole: atunci când procurorul care se ocupa de caz i-a prezentat pistolul cu care s-a tras unui armurier pentru expertiză, acesta a exclamat iritat: „Vrei să glumești sau să râzi de mine, domnule procuror? O rugină ca asta nu poate omorî un om!” Fusese folosit un alt pistol…
Sunt multe semne de întrebare: cercetările au fost sistate din ordinul lui Cuza, dosarul întocmit în 1862 a dispărut, depozițiile martorilor erau în majoritate confuze și se contraziceau, s-a mers pe ideea a mai mulți prezumtivi asasini.

Dintre aceștia este interesantă traiectoria unui anume Gheorghe Bogati, suspectul principal, ungur de origine. Acesta, înainte de asasinat, trăia într-o mizerie cumplită, de multe ori dormind sub cerul liber, în grădinile de pe Schitu Măgureanu. Când făcea rost de ceva bani, frecventa cele mai ordinare crâșme și bordeluri de la marginea orașului. După asasinat, cumpără cele mai scumpe bijuterii. Se bucură de o mare încredere din partea noului guvern liberal, care îi conferă postul de inspector silvicultor în ambele principate. Or, o numire la acest nivel, de inspector silvic pe țară, nu o putea face decât domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Prof. dr. Cornel Carp

Citește și Lecţia de istorie. Republica de la Ploieşti

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primăria Budeasa angajează. Care sunt posturile

O nouă oportunitate de angajare, primăria comunei Budeasa organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de muncitor calificat în cadrul […] Citește!

FC Arges învinge Dinamo şi ia o mare gură de oxigen după zece meciuri fără victorie

FC Argeș a produs surpriza etapei a 15-a din SuperLiga, după ce a învins liderul, echipa Dinamo București, scor 2-1, […] Citește!

Ziua Veteranilor, omagiu adus de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au adus un omagiu celor 8 camarazi căzuți la […] Citește!

Pitești. Eveniment militar, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Argeș a participat la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 183 de ani de la înființarea Artileriei în Armata […] Citește!

Spania interzice TikTok: de la ce a început scandalul

Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra […] Citește!

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru ultraj

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru […] Citește!

Ambele unități ale centralei nucleare de la Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând de sâmbătă 

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în 12 […] Citește!

Șase persoane audiate de polițiștii din Prahova, după ce o fată de 14 ani ar fi fost violată, apoi constrânsă să își retragă plângerea

Polițiștii au făcut șase percheziții domiciliare în Ploiești, Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava, din județul Prahova, într-un dosar penal care […] Citește!

Ilie Bolojan respinge declarațiile președintelui Nicușor Dan legate de TVA: ”Nu i-am promis președintelui că nu va crește TVA”

Fostul premier Ilie Bolojan a respins miercuri într-o declarație pentru G4Media afirmația președintelui Nicușor Dan, care a spus marți că, […] Citește!

Recital de pian la Pitești, cu Teea-Maria Tarnovețchi

Filarmonica Pitești anunță că organizează vineri, 13 noiembrie, la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral de pian susținut de […] Citește!

(Video). ISU Argeș: Exercițiu în Tunelul rutier – A1 București-Sibiu

Miercuri, 11 noiembrie 2026, în Tunelul Rutier - Autostrada A1 București-Sibiu, situat pe raza comunei Tigveni, județul Argeș, a avut […] Citește!

Concediere masivă la fabrica Yildiz de la Oarja! 175 salariaţi, puşi pe liber de la 1 noiembrie

În fabrică mai lucrează 60 de oameni – spune Nicolae Bădescu, directorul AJOFM Argeș Yildiz Entegre România, fabrica turcilor de […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete