Web Analytics
scris vineri, 29.07.2022

Când începe Postul Adormirii Maicii Domnului și cât durează

Una dintre cele mai importante perioade de postire din timpul anului liturgic, Postul Adormirii Maicii Domnului, începe luni, 1 august, și se va încheia două săptămâni mai târziu, în 15 august.

Când începe Postul Adormirii Maicii Domnului și cât durează

Duminică e lăsatul secului

Lăsatul secului pentru acest post se face cu o zi mai înainte, în 31 iulie 2022. A fost stabilit de Biserică pentru a celebra virtuțile Sfintei Fecioare Maria și pentru a reaminti de postul cu care ea însăși s-a pregătit, potrivit tradiției, pentru trecerea la cele veșnice.

Citește și: SEMNIFICAȚIA ZILEI: 29 iulie – Astăzi este sărbătorită Ziua imnului național

Tipicul cel mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare specifică în Postul Adormirii Maicii Domnului ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (aproximativ ora 15:00), când se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin. De sărbătoarea Schimbării la Față este dezlegare la pește. Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt pentru cei care, din diferite motive, nu pot posti.
„Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău. Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre”.

Citește și: Ziua Comunei Şuici. Şeful CJ i-a promis sprijin primarului Iatagan

„Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână”.

„Dacă am duce viaţa într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovniceşti, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile şi vom folosi întreaga noastră viaţă în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul”.

„Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleşeală şi bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre şi să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovniceşti”.

Învățătură de credință creștină ortodoxă menţionează că „sunt scutiţi de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii şi bolnavii sau cei neputincioşi, precum şi cei aflaţi în situaţii speciale”.

Istoric

Încă din primele veacuri creștine, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se bucura de o cinstire deosebită din partea Bisericii. Creștinii din Antiohia posteau doar o singură zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului.

În zona Constantinopolului se postea numai patru zile. Doar creștinii din Ierusalim posteau opt zile. Urmare a acestei situaţii, Biserica a luat măsuri asupra stabilității acestui post. În anul 1166 a avut loc la Constantinopol un sinod prezidat de Patriarhul locului respectiv, Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”.

Sursa foto-text: Basilica.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...