# Istoria – un tărâm cu multe necunoscute!
Cu toţii ştim că Biserica Sfântul Nicolae Domnesc a fost una dintre primele biserici de Curte ale principatului medieval Valahia. În atare condiţii, aici avem înmormântaţi şi doi dintre principii/ domnii acestei ţări: Vladislav Vlaicu (1364-1377) şi Radu I (1377-1383), certificând importanţa Argeşului de prim axis al Ţării Româneşti, nu doar din punct de vedere religios, ci şi politic. Este foarte important faptul că s-au păstrat, până astăzi, formele originale ale celor două pietre tombale. Se presupune, încă nedemonstrat, că aici ar fi fost înmormântat şi Dan I (1583-1586) sau Dobrotiţă (1367-1386), primul despot independent al Dobrogei. Interesant este faptul că în această biserică nu avem numai morminte princiare, ci şi justificarea lor simbolică.
Chiar în centrul peretelui nordic al navei avem reprezentată una dintre cele mai rare scene din iconografia creştină a secolului XIV. Suportând refaceri succesive, fresca pare a-şi fi pierdut anumite detalii stilistice şi a fi fost completată cu altele. Este şi motivul pentru care anumiţi specialişti au refuzat să o încadreze, ca mesaj şi reprezentare, secolului al XIV-lea. Tratată de-a lungul timpului ca Ridicarea templului lui Solomon sau, mai apropiat de realitate, Pilda celui care a zidit un turn, scena nu reprezintă altceva decât Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina.
Ridicată între 1350-1369, pe timpul primilor trei principi ai Valahiei, biserica era terminată de pictat abia în anul 1369. Acest fapt ne este dezvăluit de o inscripţie medievală care menţionează, drept an al finalizării picturii, cucerirea Ţaratului bulgar de Vidin de către Vladislav Vlaicu. Înaintea restaurării din anii 1914-1923, Pilda bogatului era însoţită şi de inscripţia „O, nebunule, la noapte va să iasă sufletul tău de la tine”, parte a mesajului biblic ce ne face să înţelegem necesitatea tuturor principilor şi regilor creştini de a ctitori lăcaşuri de cult şi de a fi înmormântaţi în interiorul acestora. Aceasta trebuie să fi fost inserată imaginii de către Pandeleimon Zograf, în jurul anului 1830.
Nu înţelegem, însă că acestea ar fi singurele pasaje biblice care asociază stăpânirea pământeană (Inflecto terestrum) cu înmormântarea domnilor în biserici. Aşezat pe un tron şi purtând pe cap o coroană închisă, bogatul din pildă ne sugerează şi asocierea cu regele Solomon. Nu este însă vorba de Ridicarea templului, ci de trimiterea către cartea vetero-testamentară a Proverbelor lui Solomon, pe care personajul îşi sprijină picioarele. În baza pasajelor de acolo, domnii încearcă să nu comită păcate grave, pentru că acestea s-ar abate asupra întregului popor (ei fiind unşi prin dominium eminens). Cum, însă, natura umană este predispusă păcătuirii, domnii se înmormântau în ctitoriile lor (daruri către Divinitate) sau ale înaintaşilor, preferând să suporte pedeapsa divină în viaţa de dincolo, nu pe Pământ, împreună cu poporul.
Scena prezintă şi alte importante simboluri, pe lângă cele legate de semiotica puterii. În dreapta reprezentării, şase zidari/masoni, ghidaţi de un al şaptelea ridică o construcţie cu patru încăperi. Clar, avem de-a face cu un motiv cosmogonic. În plus, dispunerea capetelor celor şase masoni desenează steaua lui David, marcată de crucea sfântului Gheorghe (crucea orizontală care secţionează construcţia). Alături de acestea, alte două simboluri creaţioniste ne sunt prezentate acolo. Este vorba despre compas (desenat de deschiderea dublei scări), încadrat echerului. Compasul fiind deschis numai 45 grade, şi fiind intersectat chiar la jumătate de către echer, scena prezintă un raport egal între spirit şi materie.
Dacă masonii superiori contemplă, numai, Creaţia, cei inferiori o zidesc şi o organizează. Ei expun patru simboluri care sunt atât cosmogonice cât şi cosmoforeice (în legătură cu forţa de autoreglare a Universului). Este vorba despre mistrie (înţeleasă ca triunghi şi fulger), carte deschisă (materia fecundată de către spirit), piatră brută (materia nealterată) şi papirus rulat (pilastrul, coloana de susţinere). Scopul Creaţiei: evoluţia spre cunoaştere (Scala Coeli) şi Adevărul deplin (Biciul lui Dumnezeu) sunt reprezentate inferior Creaţiei în sine (de parcă însăşi ar fi provocat actul cosmogonic). Cauza devine efect şi efectul devine cauză, pentru că timpul lui Dumnezeu nu are direcţie sau formă. El este concept.
Adrian Stănilă
0 Comentarii