Web Analytics
scris joi, 24.03.2011

„Condamnăm orice manifestare care lezează valorile naţionale”

# Ion Popa, preşedintele PNL Argeş, atacă declaraţiile maghiarilor pe tema ţinutului secuiesc. Şeful PNL Argeş, Ion Popa, a catalogat drept inacceptabile declaraţiile făcute de oficialii de la Budapesta cu ocazia sărbătoririi Zilei maghiarilor de pretutindeni. Liderul liberal a subliniat că astfel de luări de poziţie din partea unor oficiali de prim rang ai statului vecin aduc atingere siguranţei şi suveranităţii naţionale a României şi vin în contradicţie cu principiile de bază ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte minorităţile naţionale. „Noi, liberalii, considerăm că minoritatea maghiară trebuie să se bucure de toate drepturile de care se bucură populaţia românească, dar nu putem fi de acord ca etnicii maghiari să aibă mai multe drepturi decât populaţia majoritară sau decât celelalte etnii. Orice discuţie privind autonomia aşa zisului Ţinut Secuiesc contravine Constituţiei României şi principiilor Uniunii Europene. Considerăm că populaţia maghiară îşi poate realiza aspiraţiile în cadrul statului român şi Uniunii Europene, iar prioritatea majoră a liderilor comunităţii maghiare ar trebui să fie creşterea calităţii vieţii şi realizarea descentralizării locale în zonele locuite de această comunitate. De asemenea, noi condamnăm orice manifestare care aduce atingere demnităţii, însemnelor, valorilor naţionale sau memoriei eroilor naţiunii române. Nu înţelegem poziţia nefirească şi inacceptabilă de subordonare a şefului statului român faţă de premierul Ungariei, Viktor Orban, de altfel singurul lider european care îl mai ia în seamă pe Traian Băsescu. Apreciem că orice partid politic care tolerează comportamentele antiromâneşti sau care instigă la lucruri care aduc atingere integrităţii teritoriale a României şi demnităţii naţionale se situează în afara Constituţiei. Ni se pare inacceptabil ca instituţiile abilitate ale statului român să nu aibă nici un fel de reacţie la astfel de poziţii antiromâneşti”, a arătat preşedintele PNL Argeş, Ion Popa. În altă ordine de idei, liderul liberal a mai spus că joi, 24 martie, Crin Antonescu va veni în Argeş pentru a participa la Liga aleşilor locali PNL.
(N. DINU)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită