# Divorţul de nepoata lui Constantin Nicolescu nu pare să fi lăsat cicatrici.

Pe 10 noiembrie va avea loc primul termen în procesul de divorț intentat de Irina Vasilică soțului său, cunoscutul deputat al PSD Argeș, Radu Vasilică. După cum vă precizam și într-o ediție anterioară a Jurnalului, și după cum reiese și din informațiile postate pe portalul instanțelor din Argeș, Irina Andreea, nimeni alta decât nepoata după frate a fostului președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, este cea care a făcut pasul către o separare definitivă. Cum însă viața merge mai departe, tânărul și șarmantul parlamentar își vede mai departe de viața socială, el afișându-se cu o încântătoare studentă a Facultății de Științe Economice a Universității Pitești, acolo unde acesta și predă, de altfel. Alina Maria Neacșu este protagonista din Lereşti a emisiunii „Miss fata de la ţară”, promovată pe când era elevă de liceu de Dana Săvuică, la emisiunea de la Prima TV, unde a obţinut locul 2 în etapa finală. Între timp, frumoasa musceleancă a crescut mare și a intrat cu prima medie la Facultatea de Știinţe Economice a Universităţii Piteşti, acolo unde l-a întâlnit mai întâi pe profesorul, apoi și pe deputatul Radu Vasilică. Acum, ”Miss fata de la țară” este văzută din ce în ce mai des la sediul PSD, la cabinetul deputatului Radu Vasilică, unde își face veacul și își bea cafeaua. (A.C.)



0 Comentarii