În perioada 2-5 octombrie, la Sinaia s-a desfășurat a 53-a ediţie a Congresului Naţional de Cardiologie unde s-a înregistrat un număr record de participanţi și anume aproximativ 2.500 de medici. Din Argeş au participat 12 cardiologi, dar şi medici de familie cu preocupări cardiologice.
Conf. dr. Adrian Tase, care este şi membru permanent în consiliul ştiinţific al congresului, a susţinut două conferinţe, una cu caracter ştiinţific intitulată „Aplicaţii în cardiologie ale conceptului de apoptoză”, cea de-a doua cu caracter preventiv cu titlul „Fumatul”, în cadrul Şcolii de Cardiologie. De asemenea, dr. Tase a prezentat două lucrări originale, în fapt updatări ale prezentărilor de la Congresul Colegiului de Cardiologie American de la Washington – un studiu de cardio-oncologie, respectiv Congresului Mondial de Cardiologie de la Melbourne – şi un studiu de farmacologie clinică. Cu ocazia congresului au fost lansate câteva cărţi de specialitate, dintre care menţionăm „Ghidul practic de urgenţe cardiovasculare”, foarte util în nou înfiinţatele unităţi de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC).
În acest an, congresul a găzduit şi alegerile pentru bordul Societăţii Române de Cardiologie. Noul preşedinte ales al societăţii este prof. dr. Dragoş Vinereanu, şeful clinicii de cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Nu în ultimul rând, crosul cardiologilor, aflat la a VI-a ediţie, a „coagulat” cardiologi şi cetăţeni pasionaţi de alergare, în scopul prevenţiei bolilor cardiovasculare. Pentru delegaţia argeşeană congresul a fost un succes, cardiologia noastră fiind mai vizibilă şi mai convingătoare la nivel naţional decât în anii trecuţi, Piteştiul fiind considerat un centru emergent. Putem spune că această realizare pe plan ştiinţific este un bun preambul pentru apropiata punere în funcţiune a angiografului la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. M.I.




0 Comentarii