Web Analytics
scris miercuri, 17.09.2014

Se împlinesc 40 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului

Joi, 18 septembrie, de la ora 17.00, în Sala de Conferințe, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș organizează prelegerea intitulată „Muntele îmblânzit”, dedicată împlinirii a 40 de la inaugurarea Transfăgărășanului. Cu acest prilej, invitații: colonelul (rz.) Ion Bratu, unul dintre mulții militari români care au contribuit la construcția drumului și care a publicat două lucrări despre Transfăgărășan („Transfăgărășanul, așa cum a fost”, „Scrisori din Transfăgărășan”) și Ion Sănduloiu, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Argeș, vor vorbi despre ce a însemnat construcția Transfăgărășanului (1970-1974) pentru dezvoltarea turistică și economică a județului Argeș.
„Drumul fabulos”, așa cum a numit Top Gear Transfăgărășanul, a împlinit 40 de ani de când a fost inaugurat și de când turiștii se pot bucura de șoseaua ce duce în creierul munților și oferă o priveliște de neuitat. Transfăgărăşanul,  este cel mai spectaculos drum al țării și se situează pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina. Drumul Național 7C (DN7C), supranumit Transfăgărășan, leagă Muntenia (Curtea de Argeș) de Transilvania (Sibiu).M.S.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...