Web Analytics
scris joi, 10.03.2011

Doctorul Manu vrea să se trateze cu postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş

Chiar dacă se ţine tare pe piaţă ca răţoiul pe gheaţă, se vorbeşte tot mai insistent despre înlocuirea medicului legist Dan Manu de la şefia IML – Argeş. Perceput ca unul dintre cei mai bine ancoraţi şefi din domeniul medico-legal, date fiind relaţiile sus puse şi cunoştinţele, fie profesionale, fie de arhivă, pe care le are, Dan Manu are la activ ani grei de conducere la IML – Argeş, iar detronarea lui părea o misiune aproape imposibilă. Şi totuşi, schimbarea a devenit posibilă, spun unii, ba mai mult, a apărut pe surse chiar şi un nume vehiculat că-i va lua locul lui Manu la şefia IML: Mihaela Popescu, medic primar de medicină legală, care ar avea spate tare, de culoare portocalie, pe la INML Mina Minovici, unde se dă ora exactă în sistem. Că ceva neplăcut se întâmplă cu Dan Manu rezultă şi din comportamentul său extrem de agitat în ultima vreme. Are ceafa mereu roşie, i se umflă o venă pe frunte şi, mai grav, a început să ia cuvântul pe la şedinţele PSD, gesticulând energic, lucru de care părea că se vindecase în ultimii ani, când a stat cu capul pitit bine la cutie. Unii s-au grăbit deja să-i dea „diagnosticul”, vorbind că, în cazul pierderii şefiei IML Argeş, există riscul ca Dan Manu să intre într-o criză severă de distrofie funcţională, care nu s-ar putea trata decât printr-un transplant de funcţie la Consiliul Judeţean. Mai exact, lui Dan Manu nu-i vor dispărea stările febrile decât în cazul în care i se va oferi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Dar, din datele pe care le avem, se pare că o asemenea variantă a dispărut din stoc în ce-l priveşte, întrucât şi la PSD sunt tot mai multe voci care susţin că Manu este un caz politic incurabil.
(M.B.)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită