Bogdan Petriceicu Hasdeu l-a supranumit „Marc Aureliu al Țării Românești, principe, artist și filosof”, în timp ce Nicolae Iorga îl caracterizează „domn cu apucături împărătești”. Dovedind, dacă mai era nevoie, că lucrarea cea mai importantă ce rămâne în urma unui om nu este cea materială, ci una care ține de spirit, Neagoe Basarab a rămas în istoria culturală a românilor prin acel celebru tratat de diplomație intitulat „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”. Prin caracterul său de universalitate, am spune chiar că a depășit hotarele românilor, ajungând nu de puține ori pe masa marilor principi ai Europei. Marea operă a lui Neagoe Basarab, izvorâtă din seva mistico-religioasă a poporului român, este atât de actuală, încât ar trebui să fie materie de studiu la școlile de politicieni, dacă mai există așa ceva.
Neagoe Basarab se trage din puternica familie a Craioveștilor, ca fiu al marelui vornic Pârvu Craiovescu și al Neagăi din Hotărani. Primește o educație aleasă de la călugărul Macarie de la Bistrița, pe care îl va ajuta să tipărească primele cărți bisericești din Țara Românească, de la patriarhul Nifon, refugiat la curtea Craioveștilor, și Maxim Brancovič. Cei care îi stau în preajmă îi recunosc încă de tânăr înaltele virtuți intelectuale cu care era înzestrat. Vorbește fluent câteva limbi de circulație europeană, dar și greacă, slavonă și latină, care îl vor ajuta să ajungă un diplomat de mare valoare.
Citește și Lecţia de istorie. Ciuma lui Caragea
Cunoaște bine lumea occidentală, dar și pe cea bizantină, în urma unor călătorii pe care le face în Ungaria, Austria și Turcia. Întors în țară, primește mai multe dregătorii, ajungând până la cea de mare postelnic și mare comis.
În 1504 se căsătorește cu Elena (Despina Lilița), fiica despotului sârb Iovan Brancovic, cu care are șase copii, primii trei morți prematur, apoi Teodosie, Ruxandra și Stana.
Vine la domnie în împrejurări tulburi, îndepărtându-l de pe tron pe Vlad cel Tânăr (Vlăduț) după ce-l înfrânge, sprijinit de turci, într-o bătălie la Văcărești, în apropiere de București, decapitându-l. Era o nouă intervenție a puternicei familii a Craioveștilor, care, ori de câte ori o cereau interesele țării (sau ale lor), interveneau stingând conflictele care nu aduceau decât rău țării. Neavând ascendență domnească, se declară fiu al lui Basarab cel Tânăr (Țepeluș).
Pe timpul domniei sale se remarcă ca un abil diplomat, reușind să-i țină la respect pe turci, întreținând relații bune cu Polonia, Ungaria, Veneția și Statul Papal. Perioada lipsită de războaie, dar și o politică înțeleaptă pe plan intern l-au ajutat să ridice țara la un înalt nivel de dezvoltare economică și culturală.
Într-o perioadă când lumea bizantină era serios amenințată de căderea Constantinopolului în mâinile turcilor (1453), Neagoe Basarab își asumă sarcina grea de a duce mai departe crucea ortodoxiei. El se remarcă în perioada următoare ca un important susținător al lăcașurilor religioase de pe Muntele Athos și nu numai, ducând mai departe opera înaintașilor și constituind un exemplu pentru cei care îl vor urma.
Citește și Lecţia de istorie. Câţi mareşali a avut România?
Numele lui Neagoe Basarab este legat și de Mănăstirea de la Curtea de Argeș. Exigența domnitorului față de constructori se va fixa pentru totdeauna prin mitul dărâmării peste noapte a bisericii din balada ”Meșterul Manole” și sacrificiul Anei. Mănăstirea a fost sfințită la 15 august 1517, în prezența patriarhului Costantinopolului, alături de protosul mănăstirilor athonite. Era suprema recunoaștere: vulturul bicefal bizantin cusut cu aur pe veșmintele sale de brocart roșu.
A trecut la Domnul în 1521, fiind înmormântat la ctitoria sa strălucitoare ca soarele de pe cer, Mănăstirea de la Curtea de Argeș. Nu poate fi mai inspirată caracterizarea făcută de Gavriil Protul în „Viața sfântului Nifon”: „Ce vom spune despre lucrurile și mănăstirile pe care le-au miluit? Și în toate laturile, de la Răsărit până la Apus și de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea și cu multă milă pretutindeni da. Și nu numai creștinilor fu bun, ci și păgânilor și fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care strălucește soarele Său și ploaia și peste cei buni, și peste cei răi, așa cum arată Sfânta Evanghelie”.
La propunerea Înalt Preasfințitului Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, la 9 iulie 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Voievod Neagoe Basarab.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii