Web Analytics
scris joi, 28.08.2014

Alianţa fricoasă PNL-PDL-PSD

Aşa zisa legătură spre sânge dintre PNL şi PDL seamănă mai mult cu o joacă de copii: dai cu băţul pe gard şi întărâţi câinele din curte. Numai că nu se ştie cine e copilul şi cine e animalul în alianţa asta, iar riscul cel mare este că poarta poate fi deschisă… Până să se ajungă la poartă, cei doi îşi arată colţii reciproc, dar sunt paralizaţi de teamă. Din această cauză nu au intervenit schimbările logice, consecvente iniţierii fuziunii: Polexe a rămas vice la judeţ, Ţâroiu a rămas vice la Câmpulung, Pepenel la Bughea de Jos, Petrescu la Poienarii de Muscel (sunt doar câteva cazuri). O răbufnire care ar fi putut schimba situaţia s-a produs în această lună la Câmpulung, acolo unde a planat câteva zile posibilitatea înlocuirii din funcţie a directorului de la Colegiul pedagogic „Carol I”, George Radu. Apropiat al primarului Călin Andrei, deşi nu şi coleg de partid, profesorul de sport are istoric lung la renumita instituţie de învăţământ şi a parcurs aproape integral perioadele de reabilitare a Colegiului. Risca, însă, să nu mai fie el director pe 15 septembrie, atunci când însuşi ministrul Educaţiei va deschide anul şcolar sub dealul Flămânda. Ceea ce s-a petrecut a semănat cu un schimb de prizonieri: Dacă va fi demis Radu George, atunci va fi schimbat din funcţie viceprimarul PSD Liviu Ţâroiu. Cum nici câinele, nici copilul nu au vrut să rişte, s-a rămas tot la situaţia în care se întărâtă unul pe altul printre gard. Dar poarta pare din ce în ce mai aproape…
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Ambuscada lui Georgică

Georgică Simion, noul golden boy al politichiei autohtone, le-a organizat o ambuscadă de toată frumusețea. A semnalizat dreapta, apoi stânga și din...

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...