Web Analytics
scris joi, 31.07.2014

Tabără de creaţie populară la Muzeul Goleşti

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, până pe 8 august 2014, în cadrul programului cultural – educaţional Vacanţa de vară…la ţară ! tabăra de creaţie populară Arta icoanelor pe sticlă, ediţia a IV-a, sub coordonarea meşterului popular, Florian Colea, din Târgovişte.
Apărute încă din zorii creştinismului, icoanele au reprezentat, dintotdeauna, imaginea grafică a divinităţii. Acestea, nu doar că ne aduc mai aproape de Dumnezeu, dar, prin prezenţa lor magică, ne transpun în lumea demult apusă a măreţului Bizanţ. Icoanele devin, cu timpul, artă, având menirea de a impresiona, de a înălţa sufletul. Acestea au creat controverse, au dus la reforme sociale ample, la măsuri legislative sau politice, au creat exoduri în masă sau au sedentarizat populaţii. Ele ne marchează existenţa,  sunt omniprezente şi, de cele mai multe ori, atunci când suntem în preajma lor, ne fac să fim mai buni.
La tabăra de meşteşuguri participă elevi de la şcoli şi grădiniţe din judeţul Argeş.
M.S.

Tabără de creaţie populară la Muzeul Goleşti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...