„Urmare apariției în ziarul Jurnal de Argeș, nr. 1447 din ziua de 27 aprilie 2022, a articolului intitulat: Preot reclamat de vecini că îi bombardează cu petarde și afumă cu tămâie, cu referire la unele acuzații aduse preotului Loghin Vasile, coslujitor la Parohia Maica Precista din Municipiul Pitești, Județul Argeș, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului face precizarea că în această privință este vorba de o neînțelegere între vecini.
Cu toate acestea, deși nu sunt reclamate aspecte din activitatea desfășurată de preotul menționat anterior în cadrul parohiei unde slujește, întrucât misiunea slujitorului Domnului este o permanentă lucrare în societate și în familie, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului efectuează o cercetare internă în cazul preotului Loghin Vasile, iar dacă cele sesizate se confirmă, vor fi dispuse măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile regulamentare bisericești.Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.”
0 Comentarii