Vedeți cum e omul, când era părintele Adrian Hari Irimescu la biserica din Cocu, unele dintre enoriașe cârcoteau, că ținea predica prea scurtă. Popă tânăr, deh, poate că avea, și el, treburi de oameni în floarea vârstei…Sau, de cocoșel, cum îl alinta o duduie pe Facebook. Acum că a venit părintele pensionar din Moșoaia, tot nu-i bine, că face slujba ca la carte și durează prea mult. Cine, să le mai înțeleagă pe enoriașe?! Dar, puțintică răbdare, că popa Hari (foto stânga) ar putea reveni din exodul impus de conduita neortodoxă. E drept, cu o condiție. Și anume aceea de a se împăca cu nevasta. Care cică, nu prea vrea. Da’ poate o convinge, că e în joc frumoasa parohie.
Citește și Preotul Hari din Cocu a „ratat” caterisirea la mustaţă
Vești bune vin și de la Băbana, acolo unde preotul Mihăiță Meltei (foto dreapta) dăduse divorț de preoteasa Narcisa. Și preoteasa de el. Dar se aude că au renunțat la proces. Tot răul spre bine. Și preoteasa se mai liniștește dar și părintele, că nu are de ales. Rămâne, însă, de văzut dacă vor cădea oficial la pace, pentru că pe site-ul instanței, procesul este încă pe rol, nu figurează vreo renunțare. S-ar părea că artizanul împăcărilor dintre cuplurile preoțești ar fi Calinic. Arhiepiscopul de la Argeș s-a cam săturat de divorțurile popilor din subordine și a început să ia măsuri conforme canoanelor bisericești. Ori libertate, ori parohie!
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Preotul Meltei din Băbana a fost retrogradat cântăreţ pentru că a divorţat
Nu aveti nimel minim de IQ pentru aia de scriu articole?