Web Analytics
scris joi, 14.04.2022

Senatorul Bica, interpelare pe tema căii ferate Vâlcele-Râmnicu Vâlcea

Construcția liniei de cale ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea a intrat în atenția senatorului PNL de Argeș Dănuț Bica, care l-a interpelat pe ministrul Transporturilor, Sorin Mihai Grindeanu: ”Investiție de mare importanță economică, dar și strategică pentru România, având o lungime de 39 km, calea ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea a fost proiectată cu scopul de a se realiza o legătură feroviară rapidă pe traseul București-Pitești-Râmnicu Vâlcea-Sibiu, creându-se o rută alternativă la cea de pe Valea Prahovei. Prin finalizarea acestui important obiectiv de infrastructură feroviară, s-ar scurta, de fapt, traseul București-Sibiu cu 126 kilometri față de ruta actuală Pitești-Piatra Olt.

Senatorul Bica, interpelare pe tema căii ferate Vâlcele-Râmnicu Vâlcea

Lucrările de construcție au fost oprite în anul 1989, în condițiile în care acestea erau aproape terminate. După 10 ani de muncă, mai era nevoie de mai puțin de o lună pentru darea efectivă în funcțiune, dar schimbările politice și sociale postrevoluționare au amânat finalizarea acestui important tronson de cale ferată. Ploile abundente, urmate de alunecările masive de teren din anul 1991 şi nepăsarea guvernanților au condus la oprirea completă a traficului, linia respectivă fiind scoasă definitiv din uz. Între timp, aceasta a fost, practic, dezafectată. Având în vedere cele prezentate, vă rog să-mi comunicați dacă între priorităţile mandatului dumneavoastră se regăsește reluarea lucrărilor la acest obiectiv de investiții”.

Citește și Creşterea capacităţii Hidroelectrica, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

Citește și Senatorul Dănuţ Bica s-a adresat ministrului Mediului în privinţa situaţiei depozitului pentru deşeuri din Câmpulung


Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...