Web Analytics
scris joi, 07.04.2022

Scriitorul piteştean Ion Toma Ionescu, tradus în ebraică

Ion Toma Ionescu este un cunoscut poet și prozator piteștean (născut la Merișani, la 2.11.1948), care a publicat peste 10 volume după 1990. Înainte de 1989 nu a avut drept la semnătură. La câteva luni după ce Gh. Tomozei l-a debutat în revista „Argeș” (alături de alți trei colegi din Cenaclul „Ion Minulescu” ce funcționa la Casa Studentului), Ion Toma Ionescu a fost „săltat” de Securitate, dimpreună cu alți prieteni, tot foarte tineri scriitori, pentru „atitudini duşmănoase şi pentru că scriau o proză sau o poezie pesimistă, absurdă, elogiau modul de viaţă occidental, ascultau Europa Liberă etc…” (extras din Acordul Direcţiei I a Securităţii pentru închiderea dosarului de urmărire informativă „Albaştrii”, semnat de general-maior Borşan Dumitru şi lt. col. Wagner Ioan).

Scriitorul piteştean Ion Toma Ionescu, tradus în ebraică

Citește și Mutu’, căluşarul tatuat şi tatuator!

De altfel, Ion Toma Ionescu a scris despre cele întâmplate, cu probele la vedere (de la CNSAS), în cartea „Dosarul «Albaștrii». Fenomenul Pitești 1971”. Mai mult, în ediția a doua a acestei cărți, a dat la final și numele real al turnătorilor la Securitate, fapt rarisim.
Deși cele întâmplate în 1971 l-au marcat pentru tot restul vieții, Ion Toma Ionescu și-a văzut de scris. Recent, un grupaj de versuri i-a apărut la Tel Aviv într-o antologie bilingvă româno-ebraică, apărută sub îngrjirea lui Menachem M. Falek la editura IMDA, alături de poeţii români Romeo Aurelian Ilie, Nicoleta Crâete, Adrian Suciu, Letiţia Vladislav, Simona Toma, Veronica Anttheia Teodoru, Ani Bradea, Eugen Pohonţu și Emanuel Mihail Pătrăsciou.
Păcat că nu putem reda cum „sună” sau cum „se vede” poezia lui Ion Toma Ionescu în limba ebraică, necunoscând-o totalmente!

Citește și Fonduri insuficiente pentru amenajarea Casei Memoriale „Elisabeta Rizea”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită