Web Analytics
scris joi, 26.06.2014

Ilie Dobre, poetul de la Săpata, autor al mai multor versuri pentru cunoscuţi interpreţi de muzică populară

Poetul popular Ilie Dobre este argeșeanul de la Săpata care a compus mai multe poezii care au fost apoi transpuse în cântece de succes de cunoscutul cântăreţ de muzică populară Ion Dolănescu, dar şi de fosta lui parteneră, Maria Ciobanu. Legându-l o prietenie frumoasă de cei doi, argeşeanul n-a pretins niciodată nimic pentru versurile sale. Este un om simplu şi cu sufletul curat. De tradiţie îl leagă o mare dragoste, la fel cum are un respect deosebit pentru ţăranul român şi pentru satul românesc. „Eu am scris şi o poezie pentru fiii satului, pornind de la faptul că foarte mulţi oameni de valoare, fii ai satului argeşean, au pierit, printre ei fiind şi Marioara Murărescu”, a spus pentru început poetul de la Săpata. (M.I.)

În tinereţe a scris textele melodiilor interpretate de Ion Dolănescu, Maria Ciobanu și Ioana Modan Cornea

Electrician de profesie, cu vocaţie de poet popular, Ilie Dobre din comuna Săpata se numără printre creatorii de poezie talentați și prea puțin cunoscuți publicului larg. Însă argeșeanul nostru se poate lăuda că în tinereţe a scris textele melodiilor interpretate de mari artişti, cum ar fi Ion Dolănescu şi Maria Ciobanu, dar multe dintre versurile argeşeanului aşteaptă, şi acum, să fie cântate de un rapsod. Ilie Dobre îşi aminteşte că prima poezie a compus-o accidental pe când era la şcoala de electricieni şi învăţa cum să repare televizoare. Prin 1971, pe când era elev la Școala Tehnică, Ilie Dobre s-a întâlnit cu o ghicitoare, care i-a prezis viitorul. Atent mai mult la incantațiile ghicioarei, decât la previziuni, el a descoperit splendoarea rimelor populare. Așa se face că după o scurtă plimbare prin Parcul Unirii din București a știut că viața sa a căpătat un nou sens și anume creațiile folclorice. Imediat a compus un cântec menit să-i aducă alinare în suflet, iar tematica acestuia era legată de trădarea iubitei din satul Mârghia. După ce a mers la diverse spectacole ale lui Ion Dolănescu, Ilie s-a decis că e timpul să-și încerce norocul. Și, pentru a-l impresiona pe marele interpret, argeșeanul nostru a recurs la un mic truc. I-a spus lui Dolănescu că a cules cântecul „Nu știu Doamne, ce să fac?” din satul natal. În realitate chiar el era autorul versurilor, iar ca sursă de inspirație apelase la pățania sa cu mândruța din Mârghia. În repertoriul lui Dolănescu sunt incluse cinci piese aparținând lui Ilie Dobre. Este vorba despre „Românie, Românie”, „Hai la horă, în poieniță”, „Nu știu, Doamne, ce să fac?”, „Miresico, fata noastră” și „Măiculiță cu trei feciori”. De asemenea, patru dintre cântecele create de Ilie Dobre se află pe un singur disc al Mariei Ciobanu. Este vorba de „În pădurea de la Saru”, „Pe deal pe la Silișteni”, „Gătește-te măi, mireasă” și „Cotmeana, apa din tine”. Dintre cele peste 100 de cântece create de argeșeanul nostru, versurile unor melodii au fost interpretate și de Ioana Modan Cornea și Maria Udrică.

Irina Loghin și Benone Sinulescu au păstrat câteva idei din creațiile argeșeanului

Deși a vizitat-o și pe Irina Loghin și i-a înmânat câteva cântece, aceasta a preferat să păstreze câteva idei din creațiile lui Ilie, dar niciodată nu a preluat în întregime o melodie semnată de acest autor. Într-un mod similar au procedat și Benone Sinulescu și Maria Cornescu. Trebuie menționat și faptul că un timp, poetul-ţăran Ilie Dobre a trăit în anturajul lui Ion Dolănescu şi al Mariei Ciobanu. Astfel, argeşeanul a avut prilejul să-i fotografieze pe artişti în tinereţea lor, dincolo de scenă, multe poze fiind făcute în preajma fiului lor, Ionuţ. Marcat de despărţirea celebrului cuplu, argeşeanul din Săpata a compus trei melodii pentru a fi cântate de cei trei membri ai familiei destrămate: „Neicuţă, mi-am luat bun rămas” (pentru Maria Ciobanu), „De-ar fi drag cât e mânie” (pentru Ion Dolănescu) şi „Spune, maică, adevărat” (pentru Ionuţ Dolănescu). O parte din poeziile argeşeanului nostru sunt publicate în antologia poetică a scriitorilor populari „Nesfârşitele plaiuri”. Altele sunt înmănuncheate într-o carte dedicată rapsozilor populari în Argeş, „Drag mi-e să spun în vers”, ceilalţi autori prinşi în lucrare nemaifiind printre noi: Ion Ghinescu, Vetuţa Manga, Ion Stoian, Ecaterina Cojanu, Gheorghe Cioncu, Gheorghe Negru, Constantin Pârcălabu şi Dumitru Enaru. În fine, Ilie Dobre are şi o carte numai a lui și anume „Satul meu, sat înflorit”, în prefaţa căreia profesorul Costin Alexandrescu îl descrie astfel pe electricianul cu vocaţie de poet: „Sufletul îi este lângă ţăranii săi pe care-i iubeşte şi ale căror simţăminte le aşterne pe hârtie”.

Pentru fiii satului

Dragi fii, bine-aţi venit,
Vă spune satul iubit
Cât aţi fi de-ndepărtaţi,
La mine să ascultaţi.
De părinţi să nu uitaţi
Şi grija lor s-o purtaţi,
Să nu-i lăsaţi singurei,
C-o să fiţi şi voi ca ei.
Iar la care nu mai sunt
Veniţi la al lor mormânt,
Răsădiţi-le o floare
Şi-aprindeţi o lumânare.
Că lumânarea aprinsă
Ţine viaţa lor nestinsă.
Cât aţi fi de-ndepărtaţi
De părinţi să nu uitaţi.

În pădurea de la Saru

În pădurea de la Saru
Mi-a-nflorit mărgăritaru
Unu-n floare, altu se trece
Doru mândrii mă topește
Mărgăritar înflorit
Cine mi te-a cimpăvit?
Fetele de la prășit
Băieții de la cosit
Acasă când am venit
De te-a rupt mândruța mea,
Te rog nu te supăra
Tot la neica mi te-a da,
La horă duminica
Și te-oi purta la ureche
Că mândra n-are pereche.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită