La invitaţia deputatului PSD Simona Bucura Oprescu 150 de argeșeni au vizitat miercuri, 18 iunie, Parlamentul României. Este vorba de 50 de locuitori ai comunei Godeni, 50 locuitori din comuna Ţiţești, precum şi de 50 de pensionari de la C.A.R Pensionari Câmpulung Muscel, aceștia provenind din comunele Bălilești, Mihăiești și Stâlpeni. A fost o vizită de documentare şi de informare cu privire la activitatea deputatului Simona Bucura Oprescu, a Camerei Deputaţilor și a Parlamentului în ansamblul său. Simona Bucura Oprescu i-a primit pe argeșeni în sala de şedinţe a grupului PSD, ocazie cu care le-a dezvăluit celor prezenţi cum funcționează parlamentul. Toţi cei 150 de argeşeni au vizitat Palatul Parlamentului, inclusiv sala de plen a Camerei Deputaţilor, fiind însoţiţi peste tot de către Simona Bucura Oprescu. Ei s-au arătat impresionaţi de faptul că toate materialele folosite la construirea Palatului Parlamentului sunt româneşti. „Sunt bucuroasă că am putut să ofer pentru 150 de argeșeni posibilitatea să cunoască Palatul Parlamentului. Este important că am primit o delegaţie numeroasă care şi-a manifestat interesul în a cunoaşte Parlamentul”, a declarat Simona Bucura Oprescu. D.G.




0 Comentarii