Florin Hidișan (foto dreapta), în vârstă de 39 de ani, fostul fotbalist pregătit la Aripi Pitești și al echipelor Internațional Curtea de Argeș și FC Argeș, trece prin momente cumplite. Tânărul, care se luptă cu o formă severă de cancer, nu mai poate mânca și are nevoie de o proteză pentru stomac. Apoi va trebui să meargă de urgență în Austria, unde costurile tratamentului sunt enorme, mai mult de 3.000 de euro pe zi. În urma unei campanii umanitare realizate de Gazeta Sporturilor, mai multe cluburi de fotbal, printre care și FC Argeș, dar și mulți foști internaționali au sărit în ajutorul lui Hidișan. S-au strâns peste 20.000 de euro, plus alte sume care au fost donate direct în contul fostului fotbalist. Tratamentul părea să dea rezultate, însă în luna ianuarie a acestui an starea sa de sănătate s-a deteriorat din nou. A slăbit, n-a mai putut mânca nimic, iar acum se află internat la Cluj.
Citește și „Anunţ apariţia FC Aripi Piteşti 2017, care va avea obiectiv Liga a II-a”
Iată ce își amintește despre fostul fotbalist Bebe Vameșu, antrenor coordonator de la Aripi: „Știu că Florin Hidișan este bolnav și că s-au făcut donații pentru el, știu că trebuie operat. El a fost și la Aripi Pitești în urma unei mari acțiuni de selecție și a fost oprit, pentru că era de vârsta grupei lui Laurențiu Iordache. Era un copil cu posibilități financiare mai reduse pe timpul acela. Iordache l-a ajutat extraordinar de mult, era ca și copilul lui, mergea acasă pe la Iordache, mai mânca acolo etc. A fost un copil deosebit, cu poftă de muncă, la antrenamente era foarte receptiv. Eu l-am asemănat cu Balaci de la Craiova. El a fost și la Internațional Curtea de Argeș și la FC Argeș. A fost, de asemenea, și pe la lotul de juniori al României și are câteva jocuri la echipa națională de juniori. După aceste episoade știu că a plecat în zona lui, la Arad. Mai știu că își ajuta familia din puținul pe care îl câștiga la început pe la Pitești. Nu a fost elevul meu, dar vă spun că, dacă mai avea vreo 5 cm, era un fotbalist care juca la lotul național, în lotul mare”.
Citește și Primarul Ionică acuză Prefectura în dosarul „Aripi Piteşti”
0 Comentarii