Web Analytics
scris vineri, 14.01.2022

Continuă amenzile în Argeș ca urmare a purtării necorespunzătoare sau nepurtării măștii de protecție

Activitățile de verificare continuă în ritm susținut, peste 360 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, acţionând în ultimele 24 de ore pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Continuă amenzile în Argeș ca urmare a purtării necorespunzătoare sau nepurtării măștii de protecție

În ultimele 24 de ore, au fost organizate 29 de acțiuni punctuale (din care 25 de acțiuni independente ale polițiștilor, 3 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituții).

Citeșt și Ce spune IȘJ Argeș despre greva elevilor

Au fost verificate, în total, 1.341 de persoane. Totodată, 118 autovehicule au fost controlate, iar 124 societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 79 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.500 de lei, ca urmare a purtării necorespunzătoare sau nepurtării măștii de protecție.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...