„Nu vreau să mă fac primar, nu vreau să mă fac primar, nu vreau…”
Cum de a ajuns Păcală în sac, n-am aflat. Cartea veche, găsită în podul schitului din Trivale, este roasă pe la colțuri de molii și de șoareci. Dar să ne fie de ajuns că păcală se află într-un sac legat și cusut la gură, în răspântia drumurilor din mijlocul satului. Și bâjbâie sacul și strigă cât îl ține gura că nu vrea să fie primar. Și se auzea până departe că gura lui era slobodă, numai sacul era legat și cusut…
Dar cum nimerise în tăgârță? Secretul se află în burta șoarecilor și în pântecul moliilor. Și povestea nu se oprește aici. Mai departe, scrie în carte…
Însă înainte de a întoarce foaia cărții, să ne luăm un bob de zăbavă pe această pagină.
Să ne închipuim cum ar fi de s-ar întâmpla așa ceva în zilele noastre… Cum ar fi, de pildă, ca premierul nostru actual, tocmai aflat pe creasta valului și cu atâtea nenumărate succese personale, ar face așa ceva. Spunând într-o doară, că s-a săturat de viața zgomotoasă pe care a dus-o și ar schimba-o pe tihnă și pe odihnă, lăsându-i pe alții mai tineri să dea din coate, să se calce pe călcâie și să își care ghionturi în coaste? Imaginația dumneavoastră bogată, provocată și de mass-media care ar începe să zornăie imediat, de comentatori de ocazie și de politicieni te tot felul, ar rămâne stupefiată și cu gura căscată.
De ce credeți că s-ar fi întâmplat chestia asta? Ar fi fost la sfatul sau la presiunea baronilor din provincii și a celor din capitală? A principilor, ducilor, beizadelelor, conților, magnaților, mogulilor, regilor asfaltului, lichidatorilor, licitatorilor, clanurilor? Prietenilor adevărați și a celor mascați? Adversarilor declarați sau ascunși în umbră? Trădătorilor, traseiștilor, generalilor trecuți în civilie, civililor puși în vârful armatelor? Sau o inițiativă absolut personală, anume ca să deruteze opinia publică, să-i abată atenția spre altceva? Vrea să cunoască cum reacționează aceasta? Ori nimic din toate astea, ci doar o simplă glumă?
Fără îndoială că și alți premieri, să zicem Ciorbea, Roman, Văcăroiu, au avut poftă să urce pe cea mai înaltă treaptă. Tăriceanu tot mai trage nădejde. Stolojan și Isărescu chiar se aflau pe prag. Dar niciunul nu a ajuns să se cațăre în vârful puterii. Lui Ponta i se va fi făcut frică?
Dar dacă ar fi chiar așa, ce s-ar întâmpla cu Roșia Montană, cu gazele de șist, cu viitorul autostrăzilor, cu pensiile, cu accizele, cu energia, cu economia? Ce s-ar întâmpla cu familia sa? Ce s-ar face fără el Dragnea, Antonescu, Zgonea, Corina Crețu, Monica Macovei, Blaga, Gabriela Firea… Ar intra în alarmă Iliescu, Constantinescu și Băsescu? Țara toată? Fulgere, trăznete, tunete, erupții vulcanice, uragane? Sau numai ceva ca o ușoară adiere de vânt uitată deîndată?
Hei, v-ați săturat de exerciții? De presupuneri, de pronosticuri, de fleacuri, de nimicuri?
Până una alta, să ne întoarcem la povestea noastră din bătrâna carte. Dacă vă aduceți aminte, am rămas cu Păcală în sac. La răspântia drumurilor din centrul satului, unde striga că nu vrea să fie primar. După un timp, mai marii obștei, care își spărseseră capetele și își scoseseră ochii 24 de ceasuri încheiate, s-au adunat în jurul lui și tot într-o ciorovăială, l-au urcat într-o cușcă dintr-o caretă trasă de catâri, l-au dus la baltă, i-au legat un pietroi de fundul sacului și l-au aruncat unde era apa mai adâncă. Și după ce s-au convins că a rămas scufundat, s-au întors la treburile lor…
Dar au căzut în fund de mirare și de surpriză când au văzut cum vine Păcală pe uliță, viu și nevătămat, călare pe un cal vânăt-rotat. Și când a început el să povestească, fără să clipească, întâmplarea fascinantă, că de ce se ducea mai mult la fund, descoperea mai multe comori, cu aur, perle, diamante, alte pietre nestemate, mahmudele, icosari, sechini în cântece de naiada și de odalisce. Și turme de oi, cirezi de vite, herghelii de cai care se țineau după el. Și n-a apucat să termine povestea, că toți mai marii satului s-au repezit la baltă, și-au legat câte un pietroi de gât și de picioare și s-au aruncat cu capul în jos une era apa mai învolburată.
Și așa a rămas Păcală staroste în sat, fără rivali și fără dușmani.
Dar, ca să fiu corect cu dumneavoastră, povestea nu s-a terminat. N-a trecut mult și au început alte întâmplări, care mai de care. Că așa e lumea noastră făcută și blestemată, ca unii să tragă la putere, alții să-i tragă în jos ca să se urce ei. Pe orice cale. Restul nu contează. Nici morala, nici credința, nici minciuna…
Unde ești tu, domnule Păcală?
Închid cartea poveștilor neterminate. Cu permisiunea că în curând o vom deschide la altă pagină…
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii