Compania Națională de Autostrăzi va scoate în perioada următoare la licitație nu mai puțin de 13 studii de fezabilitate pentru tronsoane de autostradă în mai toate zonele țării, după cum a anunțat săptămâna trecută ministrul Transporturilor, Dan Șova. Astfel, Sibiu-Pitești, Focșani-Bacău-Siret, București-Alexandria-Craiova sau Sibiu-Brașov-Bacău sunt doar câteva din studiile ce vor fi scoase la licitație. „În afară de Sibiu-Pitești care va dura un an, toate celelalte studii vor fi gata în 4 luni”, a precizat Șova. Reamintim că, luna trecută, ministrul Dan Șova a publicat o nouă postare pe blog referitoare la autostrada Sibiu – Pitești, noul termen avansat de oficial pentru startul lucrărilor fiind începutul anului 2017, după ce anterior informase că proiectul ar putea fi lansat cel mai devreme în martie 2016. Florin Silvestru
Premierul Ilie Bolojan a solicitat sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea culoarelor de zbor necesare operării companiilor aeriene româneşti
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut vineri o convorbire telefonică cu Alteţa Sa Şeicul...



0 Comentarii