Luni s-a aprobat crearea celui mai mare producător de ciment din lume, prin fuziunea dintre compania elveţiană Holcim şi cea franceză, Lafarge. Astfel se va ajunge la un mamut cu peste 135.000 de angajaţi şi activitate în 90 de ţări, vânzările de ciment putând ajunge în 2014 la 44 miliarde de dolari. Ambele firme au fabrici în România, Holcim fiind prezentă chiar în judeţul Argeş cu o facilitate de producţie la Câmpulung şi o staţie de betoane la Piteşti. Numărul de angajaţi în judeţul nostru este destul de mic – câteva sute – şi nu există riscul efectuării de concedieri în urma fuziunii.
Potrivit specialiştilor, legile din România nu permit crearea unui oligopol de genul celui care ar putea apărea prin fuziunea Holcim-Lafarge. Dacă legislaţia în domeniul Dreptului concurenţei interzice aşa ceva, iar Consiliul Concurenţei va confirma prevederile legale, atunci mamutul producător de ciment va trebui să-şi reducă proporţia pe piaţă prin eventuala vânzare a unor fabrici.
C.I.B.
Young Voices Matter! – un proiect Erasmus+ dedicat tinerilor care vor să transforme ideile în schimbare
Freedom House România dă startul înscrierilor pentru cele trei bootcamp-uri din cadrul Young...



0 Comentarii