Prezent în conferinţa de presă a PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca a lăsat să se înţeleagă că, deşi nu este momentul acum, nu exclude o candidatură la funcţia de preşedinte a filialei argeşene. „Vom vedea, sunt peste 100 de persoane în PSD şi probabil va fi o competiţie atunci când vor fi alegerile pentru preşedinţia PSD Argeş, dar nu vreau să creăm o dispută pe aceast temă. Nu exclud o candidatură, dar nu mi-am pus în cap acesct lucru pentru că nu este momentul. Avem treabă, trebuie să ne concentrăm pe alegerile europarlamentare şi pe cele de la Consiliul Judeţean Argeş. Cred că este mai importantă stabilitatea judeţului decât organizarea la nivelul partidului, pentru că partidul îşi face treaba”, a precizat senatorul Şerban Valeca.
Ionuţ BURCEA




0 Comentarii