# Declară Sanda Fulga, preşedintele Organizaţiei Argeş a Partidului Poporului. Anul trecut, patronul televiziunii OTV, Dan Diaconescu, a decis să devină om politic şi a înfiinţat Partidul Poporului, o formaţiune care, aşa cum îi spune şi numele, se doreşte a fi exclusiv în sprijinul cetăţeanului. Despre intenţiile acestui partid, dar şi despre activitatea la nivelul judeţului nostru am discutat cu avocata Sanda Fulga, preşedintele Oganizaţiei Argeş a Partidului Poporului.

# Când a început practic să existe Partidul Poporului şi când a demarat organizarea ativităţii în judeţul Argeş?
– Oficial, Partidul Poporului funcţionează din 29 noiembrie 2010, atunci când s-a pronunţat decizia definitivă şi irevocabilă cu privire la înfiinţarea sa. La nivelul judeţului ne organizăm încă din perioada august-septembrie prin tot ceea ce înseamnă activităţi preliminare funcţionării organizaţiei: popularizarea formaţiunii, atragerea de simpatizanţi şi membri, etc.
# Câţi membri are PP în Argeş?
– Pot să vă spun că la ora actuală am depăşit cifra de 2.600 de membri cu adeziune şi sperăm ca în câteva zile să primim confirmarea de la oamenii noştri din teritoriu că am ajuns la 3.000. Dintre aceştia puţin peste 1.000 sunt membri din Piteşti.
# Orice partid politic aspiră la un scor cât mai bun în alegeri. Care sunt ţintele PP în Argeş pentru anul electoral 2012 şi care sunt oamenii cu care veţi participa la alegeri?
– Am convingerea că la alegerile locale vom obţine cel puţin 25% din sufragiile argeşenilor, iar la parlamentare minimum 30%. Despre viitorii candidaţi prefer să nu vorbesc acum pentru că până la alegeri vor avea loc conferinţa judeţeană şi congresul naţional în cadrul cărora vor fi alese structurile de conducere ale partidului şi abia după aceea vom nominaliza candidaţii.
# Când vor avea loc aceste evenimente?
– Conferinţa judeţeană va avea loc cel mai probabil la finele lui martie sau în prima parte a lui aprilie, iar congresul în maximum trei luni. Până atunci mai sunt câţiva paşi de făcut cum ar fi înscrierea în Registrul Partidelor Politice şi definitivarea statului.
# Denumirea formaţiunii duce cu gândul la un partid de stânga. Cui se adresează PP?
– Suntem un partid de centru şi ne adresăm tuturor celor care sunt nemulţumiţi de guvernările care au condus până acum România. Uşa partidului este deschisă tuturor, dar în special celor nepătaţi politic şi economic. De asemenea, toţi cei care suntem în structurile de conducere avem un statut social şi economic decent. Este politica expresă a preşedintelui Dan Diaconescu aceea ca în fruntea partidului să fie oameni care să nu fie sensibili la tentaţiile financiare. Orice om cinstit este binevenit fără să i se impună să plătească vreo cotizaţie sau altfel de contribuţii materiale.
# Cum vă poziţionaţi faţă de celelalte partide, care sunt reacţiile faţă de PP?
– În primul rând noi nu atacăm sub nicio formă celelalte partide şi nu vom face asta nici măcar în campania electorală. Ei în schimb au început să joace destul de murdar. Fie trimit oameni care solicită să devină membri ai noştri încercând astfel să se infiltreze şi să ne destabilizeze din interior, fie lansează tot felul de zvonuri cum că nu primim decât anumite categorii de oameni. Procedează aşa pentru că deja se tem de noi.
# Faptul că soţul dumneavoastră, Marian Fulga, fost lider PRM, este acum vicepreşedinte al PP Argeş credeţi că este un punct vulnerabil pentru dumneavoastră?
– Soţul meu nu mai este în PRM din 29 noiembrie 2010. În al doilea rând, el este un politician cu experienţă de care avem nevoie în conturarea unei strategii politice. Este un câştig pentru noi şi nicidecum un punct de vulnerabilitate.
(Florin Silvestru)



0 Comentarii