Ovidiu Puiu, senator PSD de Argeș: ”PNRR-ul a intrat în linie dreaptă, dar guvernul merge tot mai strâmb! În 28 octombrie, Consiliul UE a dat aviz favorabil pentru Planul Național de Redresare și Reziliență al României, ceea ce înseamnă că implementarea propriu-zisă începe chiar de azi. N-am mai văzut entuziasmul și agitația de la momentul depunerii documentului, semn că PNRR-ul e acum la categoria ”și altele”. Partidul aflat la guvernare e prea preocupat cu întâlnirile politice la ceas de seară în care desenează schițe de împărțire a puterii și organizează concursuri de idei despre cum să tragă mai mult de timp.
CITEȘTE ȘI: România se așteaptă la o scumpire de 10% a produselor de bază, în următoarele luni
Mi-aș fi imaginat că astăzi, la momentul zero al implementării PNRR, să văd că premierul prezintă echipa de implementare și planul de acțiune pe termen foarte scurt, scurt și mediu. Într-o țară normală, am fi avut astăzi pe masă și în dezbatere parlamentară și în societatea civilă lista celor peste 60 de reforme asociate PNRR.
Într-o țară normală, am fi pus în oglindă criza sanitară din România cu reforma sănătății din PNRR și ne-am fi uitat cu toții la criza energetică și la investițiile și transformările pe care PNRR le propune pe componenta energie. Într-o țară normă, am fi discutat cu maximă responsabilitate de cele peste 20 de jaloane din PNRR care trebuie atinse până la 31 decembrie 2021! Dar suntem încă foarte, foarte departe de normalitate și pare că intrăm în conflict cu legile bunului simț.
A-ți imagina că vei putea legifera întregul mecanism financiar și reformele PNRR cu un guvern minoritar e o adevărată utopie. După cum a menține în fruntea țării, într-una din cele mai dificile perioade post-decembriste, persoane și grupuri al căror nivel de încredere tinde spre zero – e aproape de paranoia politică. Alegerile anticipate rămân în continuare o soluție pentru a relegitima clasa politică! Pentru că România nu va putea în veci să facă schimbări mari cu oameni mici!”.
0 Comentarii