Web Analytics

articol scris vineri, 29 octombrie 2021

ADRIAN MIUȚESCU: “ÎI MULȚUMESC DOMNULUI SOARE PENTRU ACTIVITATEA DIN CADRUL INSTITUȚIEI PREFECTULUI”

După eliberarea din funcție a subprefectului Emanuel Soare, președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a ținut să-i mulțumească acestuia pentru activitatea desfășurată în cadrul Instituției Prefectului.

“Îi mulțumesc domnului Emanuel Soare, prim-vicepreședinte PNL Argeș, pentru activitatea desfășurată în cadrul Instituției Prefectului Argeș, din februarie 2020 și până astăzi. Ca prefect, la scurt timp de la numirea în funcție, s-a confruntat cu o situație fără precedent, coordonând instituțiile din județ în lupta cu noul coronavirus, în timpul stării de urgență și apoi în starea de alertă. Datorită măsurilor ferme pe care le-a luat, răspândirea virusului a fost ținută sub control, iar activitatea economică a avut de suferit cât mai puțin. Eficiența deciziilor și măsurilor propuse de prefectul Emanuel Soare au fost recunoscute la nivel național, de specialiști precum cercetătoul Octavian Jurma, care a propus ca modelul Argeșului să fie aplicat în țară, insistând asupra faptului că, în pandemie, “masca salvează vieți”.

CITEȘTE ȘI: La un an de mandat, Lasconi s-a lăudat şi cu demolarea garajelor

Datorită eforturilor sale și a colaborării bune cu reprezentanții Guvernului, județul Argeș a beneficiat de aparatură medicală de top, atunci când avea cea mai mare nevoie, pentru a trata bolnavii de COVID. Prin implicare totală, Emanuel Soare a reușit să transforme complet modul cum Instituția Prefectului comunică cu argeșenii, insistând pentru digitalizare, transparență, dialog și deschidere. Tocmai de aceea, Instituția Prefectului Argeș a primit de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici un certificat de bune practici pentru modul cum a răspuns provocărilor generate de pandemie, oferind soluții eficiente.

De asemenea, trebuie să menționeaz rezultatele politice obținute de domnul Soare, într-o perioadă extrem de dificilă. Astfel, a reușit să obțină pentru PNL Argeș un scor mai mult decât onorant la alegerile locale de anul trecut, când a candidat pentru președinția Consiliului Județean- competiție electorală în care a obținut peste 28%, mulțumită voturilor celor aproape 70.000 de argeșeni care au considerat că județul are nevoie de un lider de dreapta, tânăr, energic și implicat.

CITEȘTE ȘI: Florica, Partizani şi bustul comunistului Beloianis din Piteşti

Sunt cel care l-am convins pe Emanuel Soare să se implice în politică, dânsul fiind la acel moment prorector al Universității din Pitești. Cu tactul, răbdarea și perseverența arătate în cariera didactică, Emanuel Soare a convins și în politică, iar în administrație a demonstrat că se pot face reforme esențiale. Sunt convins că domnul Soare mai are multe de spus în politică și în administrație și îl asigur de tot sprijinul meu în proiectele la care se va angaja pe viitor”– a declarat deputatul Adrian Miuțescu, președinte PNL Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Ziua Veteranilor, omagiu adus de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au adus un omagiu celor 8 camarazi căzuți la […] Citește!

Pitești. Eveniment militar, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Argeș a participat la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 183 de ani de la înființarea Artileriei în Armata […] Citește!

Spania interzice TikTok: de la ce a început scandalul

Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra […] Citește!

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru ultraj

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru […] Citește!

Ambele unități ale centralei nucleare de la Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând de sâmbătă 

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în 12 […] Citește!

Șase persoane audiate de polițiștii din Prahova, după ce o fată de 14 ani ar fi fost violată, apoi constrânsă să își retragă plângerea

Polițiștii au făcut șase percheziții domiciliare în Ploiești, Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava, din județul Prahova, într-un dosar penal care […] Citește!

Ilie Bolojan respinge declarațiile președintelui Nicușor Dan legate de TVA: ”Nu i-am promis președintelui că nu va crește TVA”

Fostul premier Ilie Bolojan a respins miercuri într-o declarație pentru G4Media afirmația președintelui Nicușor Dan, care a spus marți că, […] Citește!

Recital de pian la Pitești, cu Teea-Maria Tarnovețchi

Filarmonica Pitești anunță că organizează vineri, 13 noiembrie, la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral de pian susținut de […] Citește!

(Video). ISU Argeș: Exercițiu în Tunelul rutier – A1 București-Sibiu

Miercuri, 11 noiembrie 2026, în Tunelul Rutier - Autostrada A1 București-Sibiu, situat pe raza comunei Tigveni, județul Argeș, a avut […] Citește!

Concediere masivă la fabrica Yildiz de la Oarja! 175 salariaţi, puşi pe liber de la 1 noiembrie

În fabrică mai lucrează 60 de oameni – spune Nicolae Bădescu, directorul AJOFM Argeș Yildiz Entegre România, fabrica turcilor de […] Citește!

Să tot ai asemenea şefi! Nimeni nu a fost sancţionat pentru neregulile găsite de Curtea de Conturi la Consiliul Judeţean

Ținând cont de o luare de poziție a conducerii Consiliului Județean Argeș în legătură cu concluziile exprimate de auditorii Curții […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu a primit la Parlament vizita unui grup numeros de membri ai TSD Argeş şi OFSD Piteşti

Zilele trecute, Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș și chestor al Camerei Deputaților, a primit vizita unui numeros grup de membri […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete