Web Analytics
scris joi, 27.02.2014

Directorul general Dacia ne atrage atenţia: „Renault nu are deocamdată intenţia de a părăsi România”

Uzina din Mioveni trebuie să-şi păstreze competitivitatea faţă de alte fabrici Renault, precum cea din Maroc, iar elementele relevante în acest sens sunt atât accesul facil către frontieră, cât şi menţinea costurilor salariale „la un anumit nivel”, afirmă directorul general al Dacia, Nicolas Maure. „Este foarte important pentru noi să avem acces cât mai facil către frontiera din Arad şi este o prioritate pe care am comunicat-o Guvernului. Conform calculelor noastre, am economisi 30 de euro pe vehicul dacă ar exista autostradă (de la fabrică la graniţă, n.r.). În acelaşi timp, putem spune că 30 de euro nu sunt nici mult, nici puţin, există şi alte elemente de luat în calcul pentru competitivitatea noastră, iar deocamdată vorbim despre costurile salariale, care trebuie menţinute la un anumit nivel, pentru că altfel uzina din Tanger (Maroc), care este o uzină nouă, devine din ce în ce mai performantă şi poate fi pusă în comparaţie cu cea din Mioveni. Noi ne dorim ca uzina din Mioveni să rămână în faţa celei din Tanger”, a declarat Maure, la o întâlnire cu presa. El a afirmat că grupul francez Renault nu are deocamdată intenţia de a părăsi România, unde este prezent de 15 ani, dar pe de altă parte, în contextul în care fabrica din Maroc devine din ce în ce mai competitivă, este important ca România să-şi păstreze la rândul ei competitivitatea pentru a putea exporta către pieţele din vestul Europei. În prezent, producătorul auto are un flux rutier zilnic de 350 de camioane dinspre Mioveni către graniţă şi invers, a mai spus directorul general pentru Dacia şi Renault România

Motoare Euro 6 testate la Dacia

Dacia și Centrul de Tehnologie Renault din România (RTR), care fac parte din Polul Auto Muntenia, au semnat, luni, 24 februarie, două proiecte de investiții cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea competitivității economice”, care vor sprijini Dacia să testeze noile motoare euro 6. Cele două proiecte de investiții au o valoare cumulată de peste 171 milioane lei (38 milioane euro), iar finanțarea nerambursabilă este de peste 62 milioane lei (13,7 milioane euro). Vor fi realizate elemente de infrastructură pentru instalarea noilor linii de fabricație punte spate 4×4 și matrițe pentru cadre laterale și vor fi construite două hale destinate testărilor de motoare și de autovehicule în condiții de siguranță și fără impact negativ asupra mediului. Luni, Autoritatea de Management a semnat în total șase proiecte cu Polul Auto Muntenia, pe lângă cele două proiecte de investiții mai figurând un proiect de cercetare-dezvoltare în valoare totală de 1,2 milioane euro pentru RTR și trei proiecte în valoare totală de 740.000 de euro, prin care se asigură implementarea coordonată a proiectelor. În urma implementării proiectelor vor fi create și menținute 108 locuri de muncă, vor fi obținute trei brevete pentru inovații, cifra de afaceri la nivelul Polului va crește cu 17%, iar cifra de afaceri din export va crește cu 21%. Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită