Web Analytics
scris marți, 28.09.2021

Argeș: Sancţiuni ca urmare a nerespectării măsurii carantinei

În ziua de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat doi bărbați, cu vârste de 35 și de 49 de ani, din Pitești, respectiv din Călinești, care nu a respectat măsura izolării/carantinării la domiciliu.

Argeș: Sancţiuni ca urmare a nerespectării măsurii carantinei

Primul a fost depistat în urma verificării la domiciliu a persoanelor care au instituită restricția carantinării la o adresă aleasă, iar al doilea a fost depistat ca urmare a prezentării la sediul Serviciului de Eliberare a Pașapoartelor Argeș.

Ca urmare a celor constatate, persoanele în cauză au fost sancționate contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, iar situația a fost comunicată la D.S.P. Argeș.

 

Citește și Pitești: Și-a însușit 2.500 de lei găsiți și s-a ales cu dosar penal

 

De asemenea, în ziua de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, care efectuau activități de verificare a persoanelor care au instituită restricția carantinării la o adresă aleasă, au depistat un bărbat de 36 de ani, din Ștefănești, care nu a respectat măsura izolării/carantinării la domiciliu.

Ca urmare a celor constatate, persoana în cauză a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situația a fost comunicată la D.S.P. Argeș.

Tot în ziua de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Locale Mioveni, care acționau sub coordonarea Poliției Orașului Mioveni, efectuând activități de verificare a persoanelor care au instituită restricția carantinării la o adresă aleasă, au depistat un tânăr de 22 de ani, din Mioveni, care nu a respectat măsura izolării/carantinării la domiciliu.

Ca urmare a celor constatate, persoana în cauză a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situația a fost comunicată la D.S.P. Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...