Web Analytics
scris vineri, 24.09.2021

A murit generalul Ion Dobran – as al aviației românești din al Doilea Război Mondial

„Zi de doliu pentru Armata Romaniei. Astazi s-a stins din viață generalul-locotenent (rtr.) Ion DOBRAN”, a anunțat Ministerul Apărării Naționale. Veteran aviator și erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, generalul-locotenent Ion Dobran a făcut parte din Grupul 9 Vânătoare. Avea vârsta de 102 ani.

A murit generalul Ion Dobran – as al aviației românești din al Doilea Război Mondial

A doborât 12 avioane inamice în 74 de lupte aeriene și a fost doborât la rândul său de 3 ori. Culmea, fără să fie rănit grav. Printre cei pe care i-a doborât fără să-i omoare, s-a numărat și americanul Barrie Davis. Dar aveți puțină răbdare, o să ajungem și la el.

CITEȘTE ȘI: Argeşeanul Florin Călinescu va fi realizator de programe la Prima TV

După al Doilea Război Mondial, autoritățile comuniste au scos din Armată aproape toți ofițerii din vechea gardă, care luptaseră inclusiv împotriva Uniunii Sovietice. Printre cei aruncați ca o masea stricată s-a numărat și Ion Dobran. Deși avea pieptul plin cu decorații, eroul de război a ajuns să munceasă la strung în uzinele “Timpuri Noi”. Evident, și casa i-a fost confiscată. Norocul i-a surâs când, din întâmplare, s-a întâlnit cu un fost subaltern , pe care Ion Dobran îl salvase de la excluderea din Aviație. Între timp, omul se angajase la Tarom și mulțumită lui, Ion Dobran a revenit la manșa avionului. E drept, comercial.

După Revoluție, Dobran a scris o carte autobiografică în care descrie în detaliu o luptă cu un P-51 Mustang american. În Statele Unite, alt veteran de război, pe nume Barrie Davis, scria cum deasupra României, s-a luptat cu Messerchmitt 109. Detaliile coincideau și soarta a făcut ca ambele cărți să cadă pe mâna consului României la Boston, care în 2010, a făcut ca cei doi să se întâlnească la București.

De asemenea, generalul Dobran a primit titlul de cetățean de onoare al comunei argeșene Călinești din partea primarului Mihai Georgescu.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...