Web Analytics
scris miercuri, 29.01.2014

Vânzările Dacia în Europa au crescut cu peste 25%

Vânzările Dacia au crescut la nivel mondial cu 19,3% anul trecut, în comparaţie cu 2012, ajungând la aproape 430.000 de unităţi, în timp ce cota de piaţă a constructorului auto în România s-a situat la 31%, arată rezultatele comerciale ale Grupului Dacia-Renault, prezentate săptămâna trecută de către directorul comercial al Grupului Renault în România, Thomas Dubruel.

Vânzările Dacia în Europa au crescut cu peste 25%

În România, 77% dintre Dacii au fost cumpărate de firme

Potrivit datelor oficiale, anul trecut Dacia a comercializat un număr de 429.540 de vehicule, în contextul în care piaţa de profil în care modelele constructorului autohton sunt prezente a cunoscut un recul, respectiv de -1,7% în Europa şi de -3% în regiunea Eurasia. Vânzările Dacia provin din comercializarea mai multor tipuri de modele, Sandero devenind cea mai vândută marcă a constructorului, cu 150.591 de unităţi. În România, producătorul a reuşit să-şi sporească volumul vânzărilor cu 12,4%, până la 24.890 de unităţi, iar cel mai bine vândut model a rămas Logan, cu 11.366 unităţi, urmat de Sandero (4.706 unităţi), Duster (4.644) şi Dokker (3.304). Totodată, România este ţara în care Dacia deţine cea mai mare cotă de piaţă din lume la vânzările de vehicule noi, de 31,6%. Din totalul clienţilor români care au optat pentru marca Dacia, 77,1% au fost persoane juridice.

Aproape 190.000 de Dacii vândute în Franța, Germania, Spania și Marea Britanie

Vânzările Dacia în afara României au înregistrat în 2013 un nou record, cu peste 404.000 de unităţi comercializate. În condițiile unei piețe europene anemice, în regres cu 1,7% față de anul 2012, marca românească și-a continuat ofensiva comercială, livrările sale crescând cu 25,9%. În total, peste 290-000 de vehicule Dacia au fost înmatriculate în 2013 în piețele din Europa, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 2,11%. De la lansarea mărcii pe piaţa europeană, în vara anului 2005, aproape 1,5 milioane de clienţi au ales un model Dacia. În clasamentul vânzărilor pe ţări prima poziţie rămâne în continuare ocupată de Franţa, cu aproape 94.000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 4,3%. Dacia ocupă, de altfel, locul cinci pe piaţă, iar modelul Sandero se situează pe locul trei în topul vânzărilor din această ţară către persoane fizice. Germania ocupă a doua treaptă a clasamentului, cu peste 47.000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 1,5%. Algeria, Turcia, Spania şi Maroc au înregistrat, fiecare, vânzări de peste 30.000 de unități. În Spania, care a cunoscut o creştere de 80% a vânzărilor Dacia, Sandero figurează pe primul loc în topul modelelor cele mai vândute către persoane fizice. În Marea Britanie, unde livrările au început în 2013 cu o gamă limitată, la două modele (Duster și Sandero), Dacia a reușit să comercializeze peste 17.000 de vehicule, ceea ce plasează Regatul Unit pe locul al optulea în clasamentul țărilor de destinație a mărcii.
Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită