Web Analytics
scris miercuri, 29.01.2014

O judokană de 12 ani din Piteşti, pe urmele Alinei Dumitru

# Florentina Ivănescu are șapte titluri naționale. Secția de Judo de la CSM Pitești, deși trece printr-o perioadă financiară foarte grea, continuă să producă sportivi foarte talentați. La prima competiție oficială din acest an desfășurată la Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin, a avut loc turneul internațional de judo, „Cupa Severinului”, unde clubul din Pitești a ocupat la finalul competiției locul I în clasamentul general. Printre remarcații competiției s-a numărat și Florentina Ivănescu, o tânără judokană de aproape 12 ani din Pitești care a obținut medalia de aur la categoria de 36 kg. 

Prima medalie a fost dedicată mamei sale

La numai 5 ani și jumătate, Flori, așa cum îi spun părinții, a renunțat la joaca cu păpușile alegând să îmbrace kimono-ul. Fata a pășit pentru prima dată într-o sală de judo venind mai mult din curiozitate, după ce unul dintre vecinii săi, care practica acest sport, a luat-o cu el într-o zi la sală. Florentina are deja șapte titluri naționale obținute până acum la diferite categorii de vârstă și nu mai puțin de 28 de medalii de aur. Prima sa medalie a dedicat-o mamei sale, dar de atunci trofeele au început să se înmulțească, iar părinții săi recunosc că le-au uitat numărul.
Dorința Florentinei este una la fel de mare ca și medaliile acumulate de ea: vrea să-i calce pe urme marii campioane la judo, Alina Dumitru. Campioana olimpică este favorita Florentinei, pe care a cunoscut-o și personal la Turneul de Judo „Alina Dumitru“ de anul trecut din București, în urma căruia sportiva piteșteancă a luat medalia de aur la categoria sa. Cea mai importantă competiție la care a participat până acum Florentina Ivănescu a fost Turneul Internațional de judo Tenkes kupa, din Ungaria din anul 2012. Deși a avut parte de confruntări mixte, Flori a făcut față cu brio și băieților, obținând locul II, la categoria de 32 de kg.
Antrenorii Corneliu Pălărie și Valentin Ioniță ne demonstrează în continuare că indiferent de condițiile financiare pe care le întâmpină, dau tot ce e mai bun pentru pregătirea elevilor lor, iar pentru această tânără judokană cuvintele acestora sunt numai de bine: „Ce poți să mai ceri de la un sportiv care ți-a dat totul? Este o copilă competitivă, creativă care știe, deja, să-și creeze un plan tactic de luptă. Dacă își păstrează linia pe care se află acum, ar putea să se ridice la nivelul Alinei Dumitru. Dar mai are mult de muncit până atunci”, ne-a declarat profesorul Corneliu Pălărie.
Alex Vlaicu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită