Web Analytics
scris miercuri, 29.01.2014

Întâlnire între ADR şi 40 de beneficiari de fonduri nerambursabile

Săptămâna trecută, ADR a organizat în sala mare a Consiliului Judeţean Argeş o întâlnire de lucru cu cei patruzeci de agenţi economici, beneficiari de fonduri nerambursabile din cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice. Acesta a fost primul eveniment organizat de ADR Sud Muntenia în cadrul caravanei de informare destinată POS CCE din regiunea noastră, obiectivul fiind acela de a-i sprijini pe beneficiari în procesul de implementare a proiectelor astfel încât să fie absorbite cât mai multe fonduri. În faţa reprezentanţilor firmelor care au semnat contractele de finanţare la sfârşitul anului trecut, s-au aflat şeful OI POSCEE Mircea Enescu, şeful serviciului monitorizare proiecte POSCEE, Sergiu Manole şi şefa serviciului verificare POSCEE,  Raluca Roican. Toți aceștia au răspuns întrebărilor despre problemele specifice în implementarea proiectelor,  clarificând detalii despre documentele folosite. De asemenea, reprezentanţii Agenţiei au oferit informaţii utile despre activităţile de informare şi publicitate şi respectarea regulilor de identitate vizuală, cerinţe legate de evidenţa contabilă, cum se realizează auditul, etc. Prezent la seminar, administratorul Consiliului Judeţean Argeş, Florian Pena, i-a asigurat pe cei de faţă că administraţia judeţeană este interesată să îi sprijine pe beneficiari, pentru că agenţii economici viabili sunt cei care aduc bani la bugetul judeţului pentru toate cheltuielile CJ cu spitalele, drumurile, căminele de copii etc. A.C.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită