Web Analytics
scris miercuri, 22.01.2014

Primăria Câmpulung are bani doar pentru două treimi din lucrările de reabilitare a centrului istoric

Deşi prevederea bugetară pentru 2013 era de aproape 10.000.000 de lei, cheltuială însemnând plăţi efectuate către câştigătorul licitaţiei pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului Câmpulung, anul trecut Grup Corint SA Alba Iulia, adică executantul, a primit doar 1.766.280 lei. Plata a fost pe măsura realizărilor, în condiţiile în care s-a estimat că în 10 luni s-a ajuns doar la 5% din ceea ce trebuie să se finalizeze în 2015.
Prin bugetul de anul trecut se estima că în 2013 realizările celor de la Grup Corint vor ajunge să însemne circa un sfert din ceea ce presupune imensul proiect „Dezvoltarea infrastructurii turistice a Municipiului Câmpulung prin reabilitarea zonei istorice şi de agrement Complex Parc Kretzulescu”. Numai că, după 9 ani de lupte, primarul Călin Andrei a avut neplăcerea să constate că visele pot deveni coşmaruri, mai ales dacă la mijloc apare şi o firmă rea de plată şi de muncă, dar bună la licitaţii pe bani europeni. Şi asta pentru că Grup Corint a devenit executantul lucrărilor de reabilitare cu o ofertă reprezentând în jur de 65% din estimarea finanţatorilor (64.303 mii lei alocaţi – 41.300 mii lei licitaţi).
Pentru 2014, prevederea în cazul acestui proiect are valoarea totală de 27.008.000 lei, asta însemnând că beneficiarul, adică municipalitatea câmpulungeană, speră la atingerea nivelului de două treimi din ansamblul de lucrări. Numai că ritmul de muncă dovedit în 2013 nu are cum să susţină speranţa care răzbate din buget.
Cătălin I.BUTOIU

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită