Web Analytics
scris joi, 16.01.2014

Se îngroaşă gluma? Protestul pro-Dănuţ Dinu devine serial: se va ţine în fiecare duminică de la ora 11.00

# Organizatoarea mitingului, Ana Maria Dumitrescu, spune că tinerii nu vor decât să apere dreptul la libera exprimare. Duminică a avut loc în Piaţa Vasile Milea din Piteşti un miting de susţinere a fostului purtător de cuvânt al I.P.J. Argeş, comisarul șef Dănuţ Dinu. După cum se cunoaște, acesta a fost înlocuit din funcţie, urmare a unui comentariu critic postat pe FB la adresa polițiștilor care tolerează mafia din Piața Ceair. La manifestarea programată să se desfăşoare între orele 11.00 şi 13.00 erau aşteptate aproximativ 300 de persoane, dar în Piaţa Milea au venit în jur de 70 de simpatizanţi ai comisarului şef care au rămas acolo până în jurul orei 12.30, moment în care grosul manifestanţilor s-a răsfirat. Printre cei prezenţi s-a numărat şi campionul naţional la automobilism Valentin Porcişteanu, care a dorit să fie aproape de comisarul șef Dănuţ Dinu, alături de care a organizat mai multe acţiuni de-a lungul timpului. Mitingul s-a desfăşurat fără pancarte de susținere, în cea mai mare parte a lui în tăcere, excepție făcând câteva huiduieli la adresa deputatului PSD Cătălin Rădulescu, cel care a postat, la rându-i, mesaje virulente și violente pe FB împotriva comisarului șef Dănuț Dinu. Ca o pată de culoare, o vuvuzelă a răsunat, din când în când din rândul manifestanţilor, dând parcă chemarea la adunare şi ridicând de fiecare dată întregul stol de porumbei din Piaţă, asta spre amuzamentul celor prezenţi pe margine. Una peste alta, în Piaţa Vasile Milea au fost prezenţi oameni din tot judeţul – în mare majoritate persoane tinere, sub 40 de ani – veniţi să militeze atât pentru comisarul şef Dănuţ Dinu, dar mai ales pentru dreptul la libera exprimare. După cum ne-a declarat Ana-Maria Dumitrescu, unul dintre iniţiatorii mitingului. „În fiecare duminică ne vom întâlni aici, până când ne vom face auziţi”, a mai spus Ana-Maria Dumitrescu.  Ionuţ BURCEA  

Se îngroaşă gluma? Protestul pro-Dănuţ Dinu devine serial: se va  ţine în fiecare duminică de la ora 11.00

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită