Web Analytics
scris miercuri, 15.01.2014

Două firme chineze, interesate de preluarea Arpechim

„Sperăm ca până la sfârșitul lui februarie să avem un partener puternic cu care să lansăm activitatea Arpechim”, ne-a declarat ministrul argeșean al economiei Andrei Gerea. În decembrie 2012, în plină campanie electorală, actualul ministru argeșean al Economiei Andrei Gerea spunea: „Dorim să lansăm un mesaj celor care lucrează la Arpechim şi familiilor lor: nu-i vom lăsa şi vom găsi o soluţie bună pentru ca această perlă a industriei româneşti să nu se închidă”. Am dorit să aflăm de la ministrul Gerea care sunt concret și actualizat planurile sale pentru salvarea Arpechim. „Aşa cum am spus atunci şi am reiterat cu ocazia preluării mandatului de ministru al economiei, redresarea economică a Oltchim şi atragerea de investitori puternici in privatizarea societăţii a rămas un obiectiv prioritar pentru mine. După seria de consultări avute în ultimele luni, la Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea, cu toţi factorii implicaţi, managementul societăţii, reprezentanţii salariaţilor, autorităţile locale şi parlamentarii din zonă, am decis că formula cea mai bună pentru societate, dar şi pentru angajaţii săi, rămâne continuarea activităţii combinatului în formula integrată Oltchim – Arpechim. De la preluarea mandatului, am avut discuţii cu potenţiali investitori din Austria, Germania, China, Israel si Azerbaidjan. De curând, companiile chineze BAOTA Petrochemical Group şi JUNLUN Petroleum Co. Ltd au semnat o Scrisoare de intenţie în vederea participării la procesul de vânzare a combinatului, exprimându-şi totodată interesul şi pentru preluarea rafinăriei Arpechim”, ne-a declarat Andrei Gerea.  Sunt totuși speranțe pe termen scurt pentru salvarea Arpechim? Tonul ministrului este unul optimist: „În perioada următoare, vom continua seria întâlnirilor cu investitori interesaţi, sfârșitul  lunii ianuarie 2014 fiind termenul-limită pentru depunerea de scrisori angajante din partea acestora, şi sperăm că, până la finalul lunii februarie anul acesta, să avem deja un partener puternic împreună cu care sa relansăm activitatea combinatului.”
Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită