Web Analytics
scris joi, 03.02.2011

PCC forţeză mâna statului în chestiunea Arpechim

PCC SE, unul din acţionarii minoritari ai Oltchim Rm. Vâlcea, a făcut tot posibilul pentru a bloca integrarea producţiei Arpechim-Oltchim: a depus o serie de plângeri la Comisia Europeană, la autorităţile române, DNA şi a demarat acţiuni în justiţie pentru a stopa accesul Oltchim la finanţarea necesară finalizării procesului de integrare cu petrochimia de la Arpechim Piteşti. “PCC SE are două temeri majore legate de integrarea producţiei. În primul rând Oltchim va fi mult mai competitiv decât fabricile deţinute de PCC SE în Polonia, cu care şi în prezent concurează pe piaţa UE. De asemenea, creşterea pachetului de acţiuni pe bursă nu va mai permite PCC SE să emită pretenţii în achiziţia Oltchim, pentru că atunci vor trebui să plătească preţul corect corespunzător valorii şi potenţialului Oltchim. Acestea sunt motivele pentru care PCC forţează statul român să privatizeze Oltchim, prin declaraţii imaginare despre insolvenţa companiei. Toate acţiunile întreprinse de PCC demonstrează clar că este un acţionar ostil şi că lucrează împotriva intereselor societăţii Oltchim şi a celorlalţi acţionari, inclusiv a statului român”, se arată într-un comunicat al companiei vâlcene.    (F.S.)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită