Direcţia Judeţeană de Statistică informează că în luna iulie a acestui an au fost eliberate 135 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, 39 dintre acestea, adică 28,9% din total, fiind eliberate pentru mediul urban şi 96 pentru mediul rural. Comparativ cu luna iulie din 2012, s-au eliberat doar cu două autorizaţii de construire mai puţin, ambele în mediul urban, în timp ce numărul de autorizaţii eliberate în mediul rural a rămas acelaşi. Totodată, în luna iulie a.c. au fost eliberate 34 autorizaţii de construire pentru alte clădiri decât cele rezidenţiale, din care 9 în mediul urban şi 25 în mediul rural. Comparativ cu luna iulie a anului 2012, numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru alte clădiri a crescut de 2,3 ori. Ca şi suprafaţă, autorizaţiile eliberate clădirilor rezidenţiale arată o creştere de 1,1% faţă de luna iulie a anului 2012, şi anume 17,3 mii mp în loc de 17,1 mii mp. Suprafaţa altor clădiri pentru care au fost eliberate autorizaţii de construire în luna iulie 2013 a fost de 3,0 mii mp. Comparativ cu luna corespunzătoare a anului 2012 suprafaţa altor clădiri pentru care au fost eliberate autorizaţii de construire a scăzut cu 14,5%, fiind mai mică cu 0,5 mii mp. Ionuţ BURCEA

Luci, singurul pui găsit al ursoaicei împușcate pe Transfăgărășan a ajuns la sanctuarul de la Zărnești nemâncat, epuizat și îngrozit
După șapte zile de frică și așteptare în zadar…după ce a rătăcit prin pădure strigând în tăcere...
0 Comentarii