Web Analytics
scris joi, 05.09.2013

Trei dintre premiile Festivalului Concurs „Sus pe Argeş la Izvoare” au revenit elevilor Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti

Săptămâna trecută, la Teatrul Al. Davila Pitești, a avut loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului – concurs de muzică tradițională veche „Sus pe Argeș, la izvoare”, inclus în cadrul „Sărbătorilor Argeșului și Muscelului” – ediția a VII-a, în organizarea Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, în parteneriat cu Teatrul Al. Davila și Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Argeș. În urma derulării competiției, pe secțiuni au fost 12 câștigători, dintre care doi copii de la Aba Teachers College China, unul dintre ei ocupând locul doi la canto, iar celălalt mențiune la un instrument tradițional chinez denumit Pipa. La secțiunea instrumente țambal, locul întâi a fost ocupat de Mihai Cătălin Iancu, în vârstă de 13 ani, un talent aparte care se face din ce în ce mai remarcat pe scena diferitelor concursuri de gen, absolvent al Școlii Populare de Artă la clasa profesorului Gheorghe Mihalache. La aceeași secțiune, locul doi a fost ocupat de un puști din Bulgaria, care a interpretat la cimpoi. Mențiunea a revenit tot Argeșului respectiv lui Cristian Țarnă, produs de asemenea al Școlii Populare de Artă, interpret la nai. De asemenea, la secțiunea canto, o altă elevă a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, Cătălina Anton, a obținut o mențiune la fel ca și Yanica Novkova din Bulgaria. Jurizarea a fost asigurată de profesorii universitari Gheorghe Oprea și Vasile Vasile precum și de compozitorul și dirijorul Gheorghe Gomoiu, director al festivalului fiind Gabriela Pendiuc. Festivalul urmărește promovarea instrumentelor tradiționale, precum țambalul, acordeonul, cavalul, taragotul, naiul, fluierul și cimpoiul. Pentru a transmite către tânăra generație dragostea pentru cântecul tradițional, în cadrul recitalurilor, fiecare dintre invitații de marcă ai festivalului a interpretat câte o melodie cu elevi ai Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, creând astfel o punte de legătură de la un artist consacrat la un tânăr interpret. A.C.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită