Între ctitoriile lui Carol I, hotărârea de a înfiinţa o Şcoală Normală în vederea unei pregătiri specializate a învăţătorilor şi învăţătoarelor a fost un act fundamental pentru dezvoltarea învăţământului primar din România. Mişcarea produsă în opinia publică de mari cărturari ai vremii l-a determinat pe ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Dimitrie Gusti, să înainteze domnitorului, la 17 octombrie 1867, un referat prin care propunea „să se organizeze în Bucureşti o şcoală preparatorie, în care să se admită un mai însemnat număr de candidaţi de învăţători, luaţi din fiecare judeţ”. În urma acestei solicitări, domnitorul Carol a semnat decretul prin care s-a înfiinţat Şcoala Normală din Bucureşti, aprobând şi comisia propusă pentru pregătirea lucrărilor şi organizarea şcolii. Pentru funcţionarea Şcolii Normale, care nu avea un local propriu în Bucureşti, s-au închiriat casele Cernescu. Chiria şi cheltuielile necesare pentru instalare s-au plătit de domnitorul Carol din caseta sa particulară, iar Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, prin prefecţii judeţelor, a comunicat ţării înfiinţarea acestei şcoli şi a cerut ca din fiecare judeţ să fie trimişi câte doi elevi în vârstă de cel puţin 16 ani şi cu şcoala primară terminată.
Vizitele lui Carol I la Şcoala Normală
Solemnitatea pentru deschiderea cursurilor a avut loc în ziua de 22 noiembrie 1867 în prezenţa ministrului, a membrilor Comisiei de organizare, a numeroaselor persoane care se interesau de promovarea învăţământului, a profesorilor şcolii şi a celor 74 de elevi care se prezentaseră până la acea dată. Printre cei dintâi profesori ai Şcolii Normale din Bucureşti, confirmaţi de domnitorul Carol în urma raportului ministrului, se numărau personalităţi ca arhimandritul Iosif Naniescu, rectorul Seminarului Central din Bucureşti, Ion C. Massim, membru al Academiei Române, Ion Ionescu de la Brad, inspector general în serviciul Ministerului Comerţului, Agriculturii şi Lucrărilor Publice, Constantin Esarcu, doctor în medicină, licenţiat în Franţa etc. La 30 noiembrie 1867 Carol a făcut prima vizită la Şcoala Normală, iar la scurt timp, în ziua de 6 februarie 1868, ctitorul Şcolii Normale din Bucureşti a făcut o nouă vizită, de data aceasta inopinată. Domnitorul Carol a intrat în clasa arhimandritului Iosif Naniescu, a pus întrebări elevilor, le-a cerut să arate localităţi pe hărţile aduse cu acest prilej, a luat de la director informaţii cu privire la starea materială, profesori, programa şcolară, a vizitat dormitoarele şi sala de muniţii şi a cerut să-l vadă pe elevul Alexandru Dudea, cel care a ţinut, la 31 decembrie 1867, un frumos discurs în curtea Palatului pentru a-l felicita pe fondatorul şcolii. Întrucât Şcoala Normală din Bucureşti nu avea un local propriu, domnitorul Carol l-a invitat pe ministru să-i facă propuneri practice pentru a se construi cât mai repede un edificiu. Ministrul D. Gusti a înaintat raportul, prin care se propunea şi numirea unei comisii pentru supravegherea construirii acestui edificiu. Comisia numită de domnitor a hotărât amplasamentul unde urma să se construiască edificiul în apropierea Palatului Cotroceni. Diverse piedici, mai mari ori mai mărunte, precum şi ideea că elevii vor lucra, după absolvire, în mediul sătesc, iar locul cel mai potrivit ar fi la o oarecare depărtare de Capitală, au făcut ca începerea construcţiei să se amâne şi Şcoala Normală să nu deţină în Bucureşti un local propriu. Astfel, în ziua de 25 aprilie 1868 Majestatea Sa a vizitat pentru a treia oară Şcoala Normală pentru a se convinge personal cum funcţionează în noul local închiriat pe Podul Mogoşoaiei în casele Ştefănescu. După vizită, în mai multe rânduri, Carol a donat cărţi, rechizite, hărţi, bani pentru îmbunătăţirea calităţii mesei etc.
Cine a găsit soluția mutării Şcolii Normale de la Bucureşti la Câmpulung
În rapoartele şi materialele documentare din primii ani de funcţionare ai şcolii, această instituţie de învăţământ a purtat mai multe denumiri: Institutul pedagogic din Bucureşti, Şcoala preparandală din Bucureşti, Şcoala Normală primară din Bucureşti, Şcoala Normală pedagogică. Fiindcă trebuia să i se dea definitiv un nume, directorul George Radu Melidon a propus, printr-un raport înaintat pe 17 decembrie 1869, ca instituţia să poarte numele Şcoala Normală „Carol I“. Printre alte consideraţii, directorul arăta că „după un uz eminamente moral şi raţional, toate aşezămintele mai importante din ţară poartă numele glorioşilor fondatori, care au lucrat în interesul românismului“. Răspunsul a fost favorabil şi astfel şcoala şi-a găsit numele definitiv, care o va consacra. Disputa dacă Şcoala Normală „Carol I“ trebuie să fie aşezată în Bucureşti, oraş văzut ca un centru cultural necesar formării tinerilor, sau la ţară, locul unde învăţătorii îşi vor desfăşura activitatea după absolvire, a continuat mai mulţi ani. În anul 1892 ministrul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, D. Sturza, şi colaboratorul său apropiat, Spiru Haret, au găsit soluţia, cu ocazia unei călătorii prin România: construirea unui local propriu, la Câmpulung Muscel. Şcoala Normală „Carol I“ a fost mutată de la Bucureşti la Câmpulung în anul 1896, într-un edificiu dintre cele mai moderne din ţară. Începea astfel o altă etapă strălucită în istoria acestei prestigioase instituţii de învăţământ, ctitorie a regelui Carol I, cel care cândva a spus: „În ziua aceea voi fi pe deplin mulţumit, când fiecare român va şti să scrie şi să citească; căci numai atunci traiul său moral şi material va fi asigurat“.
*Informațiile au fost culese de pe blogul personal al cunoscutului profesor muscelean Adrian Săvoiu
M.I.
0 Comentarii